Jucătorii echipei Pandurii Târgu Jiu au încheiat luni seară cantonamentul de la Hoenderloo (Olanda), unde s-au pregătit timp de 16 zile. În cadrul acestui stagiu din „Țara lalelelor“, gorjenii au susținut patru meciuri amicale, înregistrând trei victorii, 21-1 cu Lunermark, 8-0 cu Team Koot Azur și 3-0 cu SF Lotte, și o înfrângere, scor 1-3 cu RWS Bruxelles. Tot aici au fost cooptați și doi jucători, fundașul portughez Vasco Fernandes și atacantul brazilian Carlos Wellington, în timp ce Bogdan Ungurușan a semnat prelungirea contractului.
Dacă Paul Anton și colegii săi vor avea liber până mâine, conducătorii gorjeni sunt în căutarea unui adversar în vederea susținerii unui amical pentru sâmbătă, la Severin, în nocturnă.
Pandurii Târgu Jiu va debuta în noul sezon pe 13 iulie, urmând să o întâlnească, în Banat, pe ACS Poli Timișoara, de la ora 21.00.
„Plusuri au fost suficiente“
Edi Iordănescu, antrenorul pandurilor, care a serbat împlinirea a 37 de ani în cantonamentul de la Hoenderloo, a afirmat înainte de revenirea în România că este mulțumit de modul în care au decurs pregătirile și de jucătorii pe care i-a adus președintele Narcis Răducan.
„Plusuri au fost suficiente în această pregătire de vară. În primul rând că avem la dispoziţie o mare parte dintre jucătorii cu care am lucrat sezonul trecut şi, deja fiind la a doua pregătire împreună, asta înseamnă continuitate. Ei s-au obişnuit cu metodele noastre de lucru, ştiau în mare la ce să se aştepte, au fost foarte deschişi şi implicaţi în tot ce au făcut şi cu siguranţă că au şi asimilat. Din punctul meu de vedere, grupul care a rămas este la alt nivel faţă de ce am găsit eu aici. Sunt mulţumit că s-au schimbat foarte multe şi la capitolul mentalitate. Sunt mulţumit că s-au adus doi jucători buni, Wellington şi Fernandes, care ne pot ajuta, pe nişte poziţii unde aveam nevoie, dar la nivelul fundaşilor centrali să mai completăm. Suntem departe de a fi cu lotul complet, pentru că nici din punct de vedere cantitativ nu suntem în regulă. Minimum patru jucători mai avem nevoie pentru a ne acoperi pe posturi. Principalul duşman este timpul, pentru că trebuie să-i aducem pe toți la o formă sportivă bună pentru debutul sezonului. Nu ne grăbim, dar încercăm să fim foarte atenţi la ceea ce aducem, pentru că nu ne permitem să avem eşecuri în transferuri“, a declarat Edi Iordănescu.