Baschetbaliștii de la SCM-U Craiova au bifat, duminică seară, a doua victorie din tot atâtea partide în noul sezon din Liga Națională. Jucătorii pregătiți de Oliver Popovic au învins Energia Târgu Jiu, pe teren propriu, scor 78-77, publicul prezent în număr mare în Polivalentă având o contribuție extrem de importantă la acest succes.
Mai exact, la scorul de 78-76 pentru Craiova, unul dintre arbitrii a dictat fault pe aruncare pe epuizarea timpului de joc. Jamar Diggs, jucătorul gorjenilor, avea posibilitatea să trimită partida în prelungiri, cu condiția să transforme ambele libere. Atunci s-au intensificat fluierăturile celor din tribună. Americanul a înscris prima lovitură, dar a irosit-o pe cea de-a doua, declanșând sărbătoare în rândul jucătorilor și suporterilor craioveni care au creat o atmosferă frumoasă pe tot parcursul jocului, chiar și atunci când favoriții erau conduși. „Încă două meciuri ca ăsta și murim de inimă! A fost un meci bun, iar victoria este atât a jucătorilor, cât și a tuturor care au venit la sală. Am crezut că vor fi din nou prelungiri, la fel ca în prima etapă la Pitești. Anul acesta avem în sfârșit echipă bună!“, a spus Petruș, unul dintre suporterii craioveni care aproape a răgușit de cât a strigat pe parcursul partidei.
Imediat după ce Diggs a ratat lovitura liberă, Djordje Micic, jucător extrem de iubit la Craiova, s-a dus glonț la galerie și s-a îmbrățișat cu fanii.
„Sala este din ce în ce mai plină“
Cătălin Burlacu, liderul din teren al echipei craiovene, le-a promis suporterilor că el și colegii săi vor încerca să obțină cât mai multe victorii. „Presiunea a fost cam mare pe jucătorul Energiei, care nu a mai putut marca al doilea coș de la libere. Atmosfera este extraordinară, sala este din ce în ce mai plină de la meci la meci și nu pot decât să-i chem în continuare pe fani la meciuri și le promit noi victorii și momente frumoase. A fost un meci foarte strâns cam pe tot parcursul. Ne-am așteptat la o replică cât mai dârză și mai puternică din partea Energiei, ceea ce s-a și întâmplat astăzi. Nu am cedat nici noi, am luptat, iar victoria a fost de partea noastră. Ne-am dorit foarte mult să câștigăm în această sală minunată, în fața propriilor fani“, a spus Burlacu la finalul jocului.
Veniți la Craiova încrezători într-o nouă victorie a favoriților, un grup de suporteri gorjeni a plecat acasă cu speranța că Energia va reuși să se impună în meciul următor, cu Mediaș.
După acest start lansat, SCM-U Craiova ocupă locul trei în Liga Națională, având două victorii, la fel ca și CSM Oradea și Dinamo București. Vineri, oltenii vor juca la BC Timișoara, iar în următorul meci de acasă vor înfrunta Steaua CSM București.
Au fost și majorete
La jocul de duminică, un derbi oltean fără olteni în cele două echipe, au fost și majorete. Îmbrăcate în alb și albastru, dansatoarele de la Palatul Copiilor din Craiova au avut intervenții în pauze și au fost răsplătite cu aplauze. Și luptătorii de K1 au venit la Polivalentă să promoveze gala care va avea loc sâmbătă în același loc. Cătălin Oprea și Diana Belbiță au aruncat în tribune cu mingi de baschet, iar cei care le-au prins au primit invitații la gala Oltenia Power Fight, care se va desfășura sâmbătă, de la ora 19.00, în Polivalentă.