Zarvă mare duminică dimineață pe două arene încărcate cu istorie, stadionul „Electroputere“ din Valea Roșie și „Tineretului“. Câteva sute de copii cu vârste cuprinse între șapte și zece ani au luat cu asalt cele două dreptunghiuri verzi, cu misiunea certă de a juca fotbal. Acțiunea aparține Federației Române de Fotbal, se organizează la nivel național cu ajutorul Asociațiilor Județene de Fotbal, poartă titulatura de „Interliga Națională“ și se desfășoară în cadrul mai multor etape, atât urban, cât și rural. Scopul competiției este de a-i atrage pe băieței și pe fetițe să practice sportul rege și să prindă gustul victoriei. În ciuda faptului că nu a contat scorul înregistrat între combatante și competiția nu are nici finalitate la nivel național, atmosfera a fost foarte încinsă, copiii străduindu-se din răsputeri să găsească drumul spre gol, pentru a-și primi laudele antrenorilor și părinților, care au făcut galerie fie din tribune, fie de pe marginea terenului. Ambițiile celor mici, dar și celor mari nu au părăsit sfera fair-play-ului și le-au stârnit și mai mult interesul pentru următoarele runde.
Micuții au reprezentat mai multe cluburi juvenile din Bănie și unul din Mehedinți, repartizarea făcându-se astfel: la stadionul „Electroputere“ s-au distrat copiii de la CS Universitatea Craiova, Academia „Gică Popescu“, FEFS Craiova, Real Craiova, Pro Junior Craiova, Oltenia Junior și CSS Craiova, în timp ce la „Tineretului“ s-au bucurat și au zburdat „speranțele“ de la CSJ Știința U Craiova, Dinamyk Craiova, Șoimii Știința Craiova, Casa Bogdan, FEFS Craiova și Luceafărul Severin. De menționat că terenurile au fost adaptate nivelului de vârstă, fiind folosite copete de antrenament pentru delimitare și jaloane flexibile pe post de bare. La acțiune au luat parte și câteva fetițe.
„Craiova va avea întotdeauna fotbaliști foarte buni“
Președintele AJF Dolj, Silviu Bogdan, a fost încântat de modul în care au răspuns copiii la acest proiect, considerând că Bănia a demonstrat încă o dată că are resurse și că va oferi fotbaliști de clasă în continuare, pentru că dragostea de fotbal se transmite din generație în generație, iar gena este de învingători.
„Se poate vedea cu ochiul liber că acești copii se simt minunat pe terenul de fotbal și ăsta este, în primul rând, meritul părinților, care au practicat cu siguranță, la rândul lor, acest sport. Majoritatea juniorilor învață abecedarul în prezent, dar se citește pe chipul fiecăruia dorința de a marca, de a câștiga, iar asta nu face altceva decât
să-mi întărească ideea că orașul Craiova va avea întotdeauna fotbaliști foarte buni. A fost o acțiune reușită și binevenită și mulțumesc cluburilor pentru prezență. Repet: este o încântare să vezi atâția copii bucurându-se și jucând fotbal. Competiția se desfășoară pe durata a opt etape și acum, în această toamnă, vor mai avea loc trei runde, ce se vor derula din două în două săptămâni pe aceleași stadioane. Returul, ca să-i spun așa, îl vom organiza în primăvară și va cuprinde alte patru etape. La sfârșitul campionatului, FRF va premia toate cluburile participante fără diferențiere, iar în acest fel copiii vor fi motivați să joace fotbal“, a declarat Silviu Bogdan, pentru GdS.
Galerie foto (Alexandru Vîrtosu):