1.7 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportLuptătorii de la CSU, noii campioni

Luptătorii de la CSU, noii campioni

Juniorii de la CS Universitatea au fost cei mai buni, din şase echipe participante
Juniorii de la CS Universitatea au fost cei mai buni, din şase echipe participante

Echipa masculină de lupte libere, juniori, de la CS Universitatea Craiova, a obţinut, weekendul trecut, un nou titlu de campioană naţională, la cinci ani distanţă de la precedenta performanţă.
Ultima etapă a Campionatului Naţional a avut loc la Odorheiu Secuiesc, iar craiovenii, antrenaţi de fraţii Aurel şi Marius Cimpoeru, au luptat cu echipa gazdă pentru medalia de aur.
După ce, în etapa trecută, luptătorii de la CS Universitatea s-au văzut depăşiţi la tuşaveraj de Odorhei (fiecare echipă câştigase câte patru meciuri), în ultima rundă beneficiind şi de ajutorul lui Ion Plop şi Gheorghe Bodişteanu, care în penultima rundă lipsiseră din cauza unor accidentări, oltenii s-au impus fără emoţii în disputa cu Odorhei, scor 6-2.
CS Universitatea Craiova a reuşit să refacă diferenţa de puncte şi a întrecut în clasamentul final echipa gazdă.

„Acum cinci ani îşi susţineau colegii campioni de pe margine“

Echipa campioană a fost formată din sportivii: Răzvan Kovacs (categoria 50 kg), Sergiu Constantin (55 kg), Cristian Surugiu (60 kg), Gheorghe Constantin (66 kg), Ionuţ Răduică (74 kg), Ion Plop (64 kg), Lucian Mumjiev (84 kg) – rezervă şi Gheorghe Bodişteanu (96 kg).
„Acum cinci ani, când am obţinut aurul la echipe, aceşti băieţi care au luat acum aurul erau micuţi, îşi susţineau colegii mai mari de pe margine. Acum le-au călcat pe urme şi au adus titlul naţional la Craiova. Campionatul a fost alcătuit din trei etape. Una a constat în participare şi înscriere, iar două au fost cu acumulare de puncte. S-au luat în calcul meciurile directe dintre noi şi echipa din Odorhei“, a explicat ieri antrenorul Aurel Cimpoeru.
Majoritatea sportivilor din echipa campioană sunt componenţi ai lotului naţional. Patru dintre băieţi sunt legitimaţi şi la LPS „Petrache Trişcu“. Este vorba despre Sergiu Constantin, Gheorghe Constantin, Cristian Surugiu şi Ionuţ Răduică.
Clasamentul final pe echipe a arătat astfel: 1. CS Universitatea Craiova, 2. CSS Odorheiu Secuiesc, 3. Viitorul Cluj, 4. CSS Hunedoara, 5. CS Dinamo Braşov, 6. CS Galaţi.

Concurează în Turcia

O parte dintre luptătorii craioveni vor pleca spre Turcia, acolo unde vor avea loc două competiţii, Balcaniada de cadeţi şi un concurs internaţional rezervat juniorilor. Campionatul Balcanic de cadeţi se va disputa la Bursa, acolo unde Craiova va fi reprezentată de Denis Constantin şi Gheorghe Constantin. La turneul internaţional de la Istanbul va participa Răzvan Covaci şi Ştefan Asan, acesta din urmă de la Steaua Bucureşti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS