4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportCampioana de la volei, Tomis Constanța, s-a retras din campionat

Campioana de la volei, Tomis Constanța, s-a retras din campionat

Campioana României la volei masculin, Tomis Constanța, s-a retras din Divizia A, Cupa României și Liga Campionilor din cauza problemelor financiare, cu care se confruntă de la finalul sezonului trecut. Conducerea clubului Tomis Constanța a anunțat ieri Federația Română de Volei că se retrage din campionat, dar și din Cupa României, din cauza gravelor probleme financiare.
Anterior, Tomis s-a retras și din Liga Campionilor, în care evolua în faza grupelor, miercuri avînd programat, în grupa F, penultimul meci, cu polonezii de la Asseco, în deplasare, dar care nu va mai avea loc. Pentru că s-a retras din Champions League, CVM Tomis va fi nevoită să plătească şi o amendă de 28.000 de euro, iar timp de cinci ani, nu mai poate participa în competiţii europene.
Tomis a jucat ultimul meci din acest sezon, în 19 decembrie, cu Universitatea Cluj, fiind învinsă atunci cu 3-0. De atunci, toţi voleibaliştii seniori au plecat la alte cluburi, iar echipa era formată din juniori şi cadeţi. În clasamentul primei ligi, Tomis ocupa locul 7 la finalul turului.
În 2015, Tomis Constanța a cucerit titlul de campioană, pentru a șasea oară în istoria sa, dar și Cupa României.
Dan Pascu, antrenorul echipei SCM Craiova, liderul campionatul, a spus ieri că nu se poate bucura de dispariția unei echipe din campionat.
„Este dureros când se desființează o echipă, cu atât mai mult când este vorba despre campioană, echipa care a făcut istorie în cupele europene. Odată cu dispariția Constanței sunt mai multe echipe care încep să viseze. Valoarea s-a uniformizat, iar acum se poate întâmpla orice“, a spus Pascu, care totodată este și selecționerul României.

Precedentul „Deltacons Tulcea“

Declinul formației constănțene vine la un deceniu după ce și Deltacons Tulcea, altă formație care a dominat voleiul românesc, a trecut prin aceeași situație. Finalistă în Top Teams Cup și multiplă campioană națională, echipa tulceană și-a pierdut cei mai buni jucători și a retrogradat în liga secundă, după ce a evoluat cu juniorii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS