Două echipe masculine de juniori de la HCM Craiova au participat la ediția din acest an Trofeului Oltenia pentru juniori IV, competiție regională organizată de Asociația Sportul pentru Toți, filiala Dolj. La startul Trofeului Oltenia s-au aflat șase echipe masculine, două de la HCM Craiova, HCM Torok Râmnicu Valcea, CSS Drobeta Turnu Severin, LPS Târgu Jiu și Danubius Corabia și s-au jucat trei turnee, la Craiova, Târgu Jiu și Drobeta Turnu Severin. Scopul competiției a fost acela ca micuții handbaliști să dispute meciuri, să capete experiență și de aceea nu se întocmește clasament. Antrenorul echipelor de la HCM Craiova, Andrei Onea, s-a arătat mulțumit de parcursul elevilor săi la cele trei turnee. „A fost o competiție frumoasă, i-a ajutat pe copii să scape de emoții și să capete experiență pentru competițiile oficiale care vor urma, Campionatul Național al juniorilor IV și Festivalul de Minihandbal, pentru grupele de copii. Noi, cei de la HCM, am reușit victorii aproape pe linie, am pierdut un singur joc cu Vâlcea, dar abia aștept ca la următoarea competiție să ne luăm revanșa. Îl felicit pe organizatorul turneului, Mihai Milu, care a fost la înălțime, iar la final toți sportivii s-au bucurat de frumoasele cadouri primite. Prima echipă a HCM a fost alcătuită din jucători din Craiova, iar a doua cu copii din Olt“, a explicat profesorul Onea pentru GdS. Doi dintre componenții lotului au fost încântați de participarea la Trofeul Oltenia. „Am luptat și am câștigat aproape toate meciurile. Important este că am jucat bine toată echipa“, a spus Ștefan Ghimpău, care are 12 ani și face parte din echipa juniorilor IV de la HCM Craiova. „Mi s-a părut plăcut la competiție pentru că m-am distrat și asta contează cel mai mult. Îmi place să avem competiții cât mai multe“, l-a completat colegul său mai mic, Traian Manea, care practică handbalul de mai bine de trei ani. Echipa HCM Craiova cuprinde jucătorii: Ionuț Mitrache, Vlad Răduică, Florin Căroiu, Cătălin Maria, Traian Manea, Ianis Dumitrescu, Cătălin Dumitrescu, Sebastian Brătan, Denis Florea, Liviu Ghimpău, Alexandru Mitrică, Raul Dinulescu, Dragoș Boborică, Laurențiu Sandu, Ștefan Bonciog, Andrei Trușcă, Radu Bogdan, Cornel Bereucă și Alexandru Guță. Profesorul Onea a stabilit obiectivul celor două echipe care vor participa la competițiile organizate de FRH: „La Campionatul Național al juniorilor IV, care va începe luna viitoare, vom întâlni la etapa
interregională aceleași echipe ca la Trofeul Oltenia. Îmi doresc ca juniorii IV să se califice la turneul final, iar copiii de la minihandbal să evolueze și ei bine, pentru că sunt la început de drum“.
Trofeul Oltenia, test reușit pentru micuții handbaliști de la HCM
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei