CS Universitatea Craiova a reușit să-și adjudece victoriile în ambele partide susținute duminică, pe terenul sintetic de la „Aripile“, în compania grupării LPS Bihor în cadrul campionatelor de la Liga Elitelor Under 19 și Under 17.
La speranțele sub 19 ani, în etapa a 19-a, trupa lui Adrian Popescu s-a impus cu scorul de 4-2, grație reușitelor semnate de Mădălin Puțintelu, Alin Manea, Angelo Iuga și Cosmin Ciocoteală.
„Nu a fost nici de data asta un meci lipsit de tensiune. Am primit două goluri pe niște greșeli copilărești și a trebuit să fac crize de nervi până am reușit să controlăm jocul și să ne adjudecăm victoria. Am văzut dorință și motivație în rândul băieților și asta mă mulțumește, mai șterge cu buretele din erorile neforțate pe care le-au făcut“, a declarat Adrian Popescu, pentru GdS.
CSU U19: Dică – Ghincea, Puțintelu, R. Bogdan, A. Cristian – Constatin, Ciocoteală, Hodea, Iuga – Manea, Petre. Au mai jucat: Ivan, Stroe, Țărineanu.
Bihor U19: Matei – Covaciu, Venter, Luca, Deac, Sandra, Cacovean, Erdei, Mermeze, Cotea, Junc. Au mai intrat: Pătrașcu, Sârbu, Meșter. Antrenor: Aurelian Pavel.
Celelalte rezultate ale rundei a 19-a: Ardealul Cluj – Pandurii Târgu Jiu 1-0, ACS Poli Timișoara – FC Braşov 14-0, UTA Bătrâna Doamnă – LPS Banatul Timişoara 4-0, FC Viitorul „Mihai Georgescu“ – Olimpia Satu Mare 3-1, Gaz Metan Mediaş – Universitatea Cluj 2-3.
Clasament: 1. ACS Poli Timișoara 46 puncte (golaveraj 73-35), 2. Universitatea Cluj 46 (55-17), 3. Ardealul Cluj 45 (45-15), 4. FC Viitorul „Mihai Georgescu“ 39 (56-29), 5. CS Universitatea Craiova 25 (36-38), 6. UTA Bătrâna Doamnă 23 (24-27), 7. Olimpia Satu Mare 23 (25-29), 8. Pandurii Târgu Jiu 22 (25-34), 9. FC Braşov 22 (29-46), 10. Gaz Metan Mediaş 20 (25-36), 11. LPS Bihor 10 (14-45), 12. LPS Banatul Timişoara 6 (14-70).
Etapa viitoare: astăzi – ora 12.00: LPS Banatul Timişoara – Gaz Metan Mediaş, LPS Bihor – UTA Bătrâna Doamnă, FC Braşov – CS Universitatea Craiova, Olimpia Satu Mare – ACS Poli Timișoara, Pandurii Târgu Jiu – FC Viitorul „Mihai Georgescu“, Universitatea Cluj – Ardealul Cluj.
Trupa lui Gușatu a „întors“ meciul după pauză
La juniori sub 17 ani, CS Universitatea Craiova s-a impus cu 2-1 în fața celor de la LPS Bihor, partida contând pentru runda 21. Oaspeții au condus la pauză grație reușitei lui Szabados, golurile alb-albaștrilor venind prin Cârlig și Enache, în repriza a doua.
„I-am certat la pauză, pentru că am fost nemulțumit de evoluția din prima repriză. Eu am spus demult că o să fie mult mai greu în retur decât în tur, fiindcă acum toate echipele își iau măsuri când întâlnesc liderul. Se apără bine, se pun pe două linii și… toată lumea vrea să scoată rezultat bun cu noi. Nu văd să progreseze în felul ăsta, dar mă rog, fiecare își alege tactica. Nouă ne convin echipele care ies la joc, dar trebuie să învățăm să jucăm și cu o echipă care se baricadează în propriul careu, chiar dacă e foarte greu. În etapa viitoare vom juca la Timișoara, la Centrul de Excelență, și ne așteptăm la o nouă partidă grea. Mai ales că mulți dintre copii vor merge să joace și la echipa a doua și la juniorii mari, care vor evolua la Brașov, deci
nu-mi rămâne decât să sper că nu o să fie obosiți“, a declarat antrenorul craiovenilor, Mugur Gușatu, pentru GdS.
CSU U17: Nedeianu – Borța, Băloi, Enache, Marcov – Buzan, Dinu, Bîrzan – Gîrbiță, Gunie, Cârlig. Au mai intrat: Țoiu, Gușatu, Pacionel, Vintilă, Călărașu.
Bihor U17: Săvescu – Kovari, Pop, Badea, Bucșa, Duma, Tiponuț, Codrean, Moskola, Rusu, Szabados. Au mai intrat: Agud, Popa, Roman, Birta, Mara. Antrenor: Ion Naom.
Etapa a 21-a: CS Universitatea Craiova – LPS Bihor 2-1, UTA Bătrâna Doamnă – Interstar Sibiu 3-1, FC Braşov – LPS Satu Mare 0-3, Unirea Alba Iulia – Pandurii Târgu Jiu 0-2, Gaz Metan Mediaş – Universitatea Cluj 0-3, Centrul de Excelență Târgu Mureș – FC Ardealul 1-1. Partida ACS Poli Timișoara – Centrul de Excelență Timișoara se va disputa pe 18 mai.
Clasament: 1. CS Universitatea Craiova 49 (48-13), 2. Universitatea Cluj 46 (65-31), 3. FC Ardealul 45 (56-27), 4. Centrul de Excelență Timișoara 33 (44-33), 5. ACS Poli Timișoara 33 (31-29), 6. Pandurii Târgu Jiu 32 (45-40), 7. LPS Bihor 30 (43-35), 8. Centrul de Excelență Târgu Mureș 29 (42-43), 9. LPS Satu Mare 29 (42-48), 10. UTA Bătrâna Doamnă 28 (40-36), 11. FC Braşov 28 (44-55), 12. Unirea Alba Iulia 22 (34-56), 13. Interstar Sibiu 14 (18-44), 14. Gaz Metan Mediaş 3 (17-79).
Etapa viitoare: astăzi – ora 10.00: LPS Satu Mare – ACS Poli Timișoara; sâmbătă – ora 14.00: Interstar Sibiu – Centrul de Excelență Târgu Mureș, LPS Bihor – UTA Bătrâna Doamnă, Centrul de Excelență Timișoara – CS Universitatea Craiova, Pandurii Târgu Jiu – FC Braşov, FC Ardealul – Gaz Metan Mediaş; duminică – ora 14.00: Universitatea Cluj – Unirea Alba Iulia.
Galerie foto (Alexandru Vîrtosu):