CS Universitatea Craiova se pregătește pentru o nouă dispută dificilă din play-out-ul Ligii I, urmând să o întâlnească luni, de la ora 17.30, pe FC Voluntari, acesta fiind meciul în care ilfovenii își inaugurează stadionul „Anghel Iordănescu“. Directorul tehnic al grupării din Bănie, Daniel Mogoşanu, știe că pe elevii săi îi așteaptă o atmosferă ostilă, dar speră să-i facă față și să contabilizeze măcar un punct în această deplasare. „Știm că la acest joc urmează să fie inaugurat terenul de la Voluntari și sunt convins că va fi o atmosferă fantastică. Publicul va încerca să pună presiune pe noi, dar sper să-i facem față. Sunt convins că va fi prezent și selecționerul la meci și eu sper ca jucătorii care au cochetat până acum cu echipa națională să aibă un randament cât mai bun pentru a reuși să obținem victoria. Sunt trei puncte foarte importante pentru noi, pentru că urmează o perioadă dificilă“, a spus Mogoșanu.
„Trebuie să ne trezim“
În ceea ce privește strict jocul cu FC Voluntari, strategul CSU a recunoscut că misiunea Craiovei nu va fi deloc ușoară în Ilfov, mai ales că este foarte posibil ca Straton să nu se afle între buturi și să apeleze la juniorii Laurențiu Popescu sau Andrei Vlad. „Ne așteaptă un meci dificil și nu trebuie să ne luăm după meciul tur, când am reușit să câștigăm cu 3-0. Cred că datele problemei vor fi cu totul altele. De trei etape nu am reușit să acumulăm decât un punct și vă dați seama că nu sunt mulțumit. Trebuie să ne trezim și să arătăm așa cum trebuie la următorul joc. Avem probleme de lot. Straton are o leziune musculară și nu știm în momentul acesta dacă va putea apăra și e posibil să apelăm la unul dintre cei doi portari de rezervă pe care îi avem în cadrul clubului. Nu revine nici Mateiu. Sper ca la ora jocului să fiu inspirat și să aleg cel mai bun unsprezece“, a punctat Mogoșanu.
„Nimeni, niciodată nu mi-a impus ce jucători să folosesc“
Daniel Mogoșanu a menționat că nici unul dintre fotbaliștii săi nu face jocurile altui club și că nici lui nu i se face echipa. „Mă îngrijorează și forma slabă a unora dintre jucători, dar și rezultatele slabe. Nu s-au luat măsuri după înfrângerea de la Ploiești, dar am purtat discuții cu jucătorii atât individuale, cât și colective. Sper să nu mai repete greșelile pe care le-au făcut. Nu cred că elevii mei sunt pe telecomenzile altora, ci sunt trup și suflet pentru acest club și vom lupta în continuare pentru a obține rezultate cât mai bune. Legat de crearea primului unsprezece, responsabilitatea este a mea. Nimeni, niciodată nu mi-a impus ce jucători să folosesc“, a spus Mogoșanu. „Șanse de a prinde locul șapte sunt, dar le are orice echipă. Depinde de continuitatea în rezultatele pozitive. Rezultatele negative îți pot aduce foarte multe griji. Fiecare jucător trebuie să fie capacitat pentru partida următoare și să reușim să strângem cât mai multe puncte posibile“, a mai spus Mogoşanu.
Acka: De ce ne uităm la retrogradare?
La rândul său, fundașul Stephane Acka a spus că suporterii nu trebuie să pună răul în față, pentru că echipa este mai aproape de Liga Europa decât de retrogradare. „Noi suntem la două puncte de locul șapte. De ce ne uităm la retrogradare? Suntem în față și ne batem, pentru că avem meciul direct cu Iași. Mai sunt șase etape de jucat, să vedem câte puncte facem. Trebuie să facem o partidă bună la Voluntari și să credem în continuare. Pentru noi e important să contabilizăm cât mai multe puncte la fiecare meci, să nu avem probleme cu retrogradarea, iar dacă vine Liga Europa e bine, e un plus pentru noi“, a spus Acka. „Nu se întâmplă nimic cu noi. Am avut două jocuri în care am pierdut, unul cu Iași și unul cu Petrolul. Toată lumea este conștientă că trebuie să dea mai mult pe teren. Nu suntem debusolați sau demotivați, suntem cu salariile la zi. O să vină și rândul nostru să înscriem multe goluri. Greșeli cred că face toată lumea și nu cred că au fost numai în apărare. Și cei din fața noastră trebuie să lupte să nu luăm gol. Nu trebuie să gândim că a greșit portarul sau fundașul, la un gol primit este vina întregii echipe. Normal că ne dorim să terminăm meciul 11 la 11. Și arbitrii ne-au dat cartonașele roșii repede. Trebuie să fim și noi mai concentrați și să evităm cartonașele“, a completat Acka.