Nico Rosberg a uimit, astăzi, lumea sportului după ce a anunţat că se retrage din Formula 1, la doar câteva zile după ce a cucerit primul său titlu de campion mondial din Marele Circ, informează Reuters.
„În cei 25 de ani de când particip la curse, scopul meu unic, visul meu, a fost să devin campion mondial de Formula 1. Prin muncă grea şi multe sacrificii, mi-am atins obiectivul. Mi-am urcat „muntele”, iar acum sunt în vârf” – Nico Rosberg într-o postare pe contul personal de Facebook.
„Duminică dimineaţă, înainte de startul cursei de la Abu Dhabi (Grand Prix-ul în urma căruia a devenit campion mondial) mă gândeam că ar putea fi ultima mea cursă în Formula 1. Am luat decizia finală luni” – Nico Rosberg.
„Dupa ce m-am gândit, prima persoană căreia i-am spus a fost Vivian, apoi Georg (Nolte, din echipa de management a celor de la Mercedes), iar apoi lui Toto Wolf. Acum doar mă bucur de moment. Este timpul să savurez urmatoarele săptămâni, să mă gândesc la ce am făcut şi să mă bucur de fiecare experienţă. Apoi, mă voi duce spre un alt capitol al vieţii mele, să vad ce mi se rezervă”, a conchis Nico.
Născut pe 27 iunie 1985, la Wiesbaden, în Germania de Vest, Nico a crescut la Monaco, acolo unde îşi are şi reşedinţa. A început să practice kartingul la şase ani. Are dublă cetaţenie: germană şi finlandeză.
Nico Rosberg este fiul finlandezului Keke şi a germancei Sina. S-a născut la doar patru zile după ce tatal său a câştigat Grand Prixul de la Detroit, în 1985. Nico Rosberg a crescut la Monaco, acolo unde locuieşte şi în prezent împreună cu soţia Vivian şi cu fiica Alaia. Vorbeşte cinci limbi străine, dar nu şi finlandeza, limba maternă a tatălui său.
Nico Rosberg şi-a făcut debutul în Formula 1 în anul 2006, la MP din Bahrain, la volanul celor de la Williams.
Nico Rosberg a venit la Mercedes în anul 2010, sezon în care a fost coechipier cu Michael Schumacher. Nico a încheiat sezonul cu 142 de puncte, în timp ce Schumi a adunat doar 72.
Dupa ce a câştigat titlul mondial, Nico Rosberg a intrat pe lista selecta a celor care au câştigat coroana mondială în familie: atât tatăl, cât şi fiul – Keke Rosberg s-a impus în anul 1982. Pe listă mai figurează britanicul Damon Hill (Williams – 1996) si Graham Hill (1968, Lotus).
Mercedes a anunţat, prin vocea şefului Toto Wolff, că îi respectă decizia lui Nico Rosberg.
În urma acestui anunţ al lui Nico, numărul piloţilor care au spus adio Formulei 1 în 2016 s-a mărit la trei: Felipe Massa, Jenson Button şi Nico Rosberg.