8.4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal / Adrian Iencsi, aproape de CS Universitatea Craiova. Marcel Popescu: Sunt mai multe variante!

Fotbal / Adrian Iencsi, aproape de CS Universitatea Craiova. Marcel Popescu: Sunt mai multe variante!

Fostul rapidist Adrian Iencsi (foto) este pe placul conducătorilor olteni și ar putea deveni antrenorul secund al italianului Devis Mangia la CS Universitatea Craiova. Totul se va decide la mijlocul acestei săptămâni, anunță președintele grupării din Bănie, Marcel Popescu.

„Nu este exclusă venirea lui Iencsi. Este și el pe lista noastră, dar sunt mai multe variante. Nouă ne trebuie un secund care să fie vorbitor de limbă italiană și deținător de carnet de antrenor. Mâine seară (marți – n.r.) o să vină finanțatorul Mihai Rotaru la Craiova și până miercuri la prânz o să definitivăm totul. Sâmbătă o să vină și Mangia, luni o să-l prezentăm și are loc și reunirea lotului. Marți se pleacă spre București și miercuri băieții vor zbura în Austria, în cantonament“, a declarat Marcel Popescu, pentru GdS.

Întrebat despre lista de „cumpărături“, conducătorul formației oltene a admis că întâmpină dificultăți în tratativele cu jucătorii doriți, pentru că fotbalul românesc nu are o imagine prea bună din pricina insolvenței și a problemelor financiare.

„Încercăm să aducem și jucători, dar întâlnim multe probleme, în sensul că România nu este tentantă pentru fotbaliștii de top. Au fost jucători străini care au avut probleme în România, nu au fost plătiți și, probabil, că nu au vorbit de bine fotbalul românesc. Dar o să vină vremea când vor bate ei la ușă. O să întărim lotul, toate la timpul lor“, a punctat Marcel Popescu.

„Sunt discuții avansate“

La rândul său, Adrian Iencsi, a confirmat tratativele cu CS Universitatea Craiova.

„Sunt discuţii foarte avansate. Există un interes foarte mare din partea celor de la Craiova pentru mine şi îmi doresc să merg acolo. Mă bucură faptul că pot lucra cu un antrenor precum Devis Mangia, pentru că la fel ca şi mine este tipul de antrenor care promovează jucători tineri. Probabil că în decizia celor de la Craiova a contat foarte mult şi faptul că din momentul în care am devenit antrenor am promovat mulţi jucători tineri. Când am antrenat la Voluntari sub comanda mea au debutat jucători precum Florin Tănase, Ţăru sau Mitache. Ştiu că la Craiova există un proiect interesant şi suporteri pătimaşi“, a declarat Adrian Iencsi, pentru prosport.ro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS