8.4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal / Flavius Stoican, noul antrenor al echipei CSM Poli Iași

Fotbal / Flavius Stoican, noul antrenor al echipei CSM Poli Iași

Cu toate că abia a retrogradat cu Pandurii Târgu Jiu, Flavius Stoican (foto) va continua să antreneze în Liga I, ajungând la un acord cu formația CSM Poli Iași.
„Flavius Stoican și-a dat acordul de principiu pentru a pregăti echipa de fotbal CSM Poli Iași din sezonul viitor”, a anunțat clubul din Copou pe site-ul său oficial. Tehnicianul va sosi săptămâna viitoare la Iași pentru stabilirea detaliilor și perfectarea documentelor, precizează clubul.
Stoican îl înlocuiește pe Eugen Neagoe, cel care a dus echipa pe locul 7 (primul din play-out) la finalul sezonului recent încheiat, după 15 meciuri consecutive fără înfrângere.
Stoican s-a despărțit de Pandurii Târgu Jiu, echipă care a retrogradat în liga secundă, ratând barajul de menținere în Liga I după un gol primit în minutul 90+4 al partidei cu FC Botoșani (1-2), din ultima etapă a sezonului.
Flavius Stoican (40 ani), fost jucător al FC Universitatea Craiova, ca și Neagoe, le-a mai antrenat în cariera sa pe Minerul Valea Copcii, CSM Reșița, Dinamo II București, Chindia Târgoviște, CS Mioveni, Dinamo București, FC Voluntari și Zimbru Chișinău.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS