1.7 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportGimnastică: Larisa Iordache, medaliată cu aur la Universiadă

Gimnastică: Larisa Iordache, medaliată cu aur la Universiadă

Sportiva română Larisa Iordache a cucerit medalia de aur la individual compus, astăzi, în concursul de gimnastică artistică din cadrul celei de-a 29-a Universiade de vară, de la Taipei (Taiwan).

Iordache, a doua după calificări, cu 55,700 puncte, a ocupat primul loc în finală, cu un total de 56,750 puncte, 14,400 la sărituri, 14,300 la paralele, 14,000 la bârnă și 14,050 la sol.

Medalia de argint a fost cucerită de japoneza Asuka Teramoto, cu 55,650 puncte, în timp ce bronzul i-a revenit canadiencei Elisabeth Black (lider după calificări, cu 56,050 puncte), cu 54,950 puncte.

Iordache (21 ani), care a fost portdrapelul delegației României la ceremonia de deschidere a competiției, desfășurată sâmbătă, a adus astfel prima medalie echipei României la Taipei.

Larisa Iordache, care va evolua mâine în trei finale în concursul pe aparate, la paralele, bârnă și sol, și-a completat cu medalia de la Taipei palmaresul său impresionant, care mai cuprinde o medalie de bronz la JO 2012 (cu echipa), două medalii de argint (individual compus, sol) și două de bronz (individual compus, sol) la Mondiale, cinci medalii de aur (două cu echipa, două la sol, unul la bârnă), cinci de argint (două la bârnă, individual compus, sărituri și sol) și două de bronz (sărituri și bârnă) la Europene.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS