6.7 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal / Alb-albaștrii au făcut concurs de ratări la Timișoara. Martic și Burlacu au „greșit“ și au marcat

Fotbal / Alb-albaștrii au făcut concurs de ratări la Timișoara. Martic și Burlacu au „greșit“ și au marcat

Universitatea Craiova s-a impus categoric, scor 2-0, în partida disputată vineri seară, pe stadionul „Dan Păltinișanu“, în fața echipei ACS Poli Timișoara, contând pentru etapa a 13-a din Liga I. A fost un meci în care Băluță, Mitriță și ceilalți colegi ai săi s-au întrecut în ratări.
Alb-albaștrii au deschis scorul în minutul 27, când Băluță a centrat perfect de pe partea stângă pentru Ivan Martic, iar mijlocașul croat a reluat imparabil cu capul de la opt metri (0-1).
Gruparea din Bănie și-a asigurat punctele în minutul 89, când Băluță a centrat de pe dreapta pentru Bancu, acesta a întors pentru Burlacu, iar Andrei a reluat cu capul la colțul lung (0-2).
De menționat că Alex Mitriță a părăsit terenul accidentat spre finalul primei părți, însă a fost avertizat și cu un cartonaș roșu, după ce a fost implicat într-un scandal pe tunelul ce duce la vestiare cu reprezentanți ai bănățenilor.

Poli Timișoara: Curileac – Crețu, Bocșan, Melinte, Țigănașu – Artean, Vașvari – Munteanu, Curjuric (58, Doman), Bîrnoi – Șeroni (69, Ciucur). Antrenor: Ionuț Popa.

Universitatea Craiova: Calancea – Datkovic, Kelic, Ferreira – Martic (78, Dimitrov), Zlatinski, Mateiu, Bancu – Mitriță (45+1, Gustavo), Băluță (90+2, Bărbuț), Burlacu. Antrenor: Devis Mangia.

Cartonașe galbene: Șeroni 59, Crețu 59, Doman 63 / Datkovic 18, Burlacu 84, Gustavo 90+1.

Cartonașe roșii: Țigănașu 33 / Mitriță 45.

Au arbitrat: Istvan Kovacs – Valentin Avram, Mircea Mihail Grigoriu; Florin Ovidiu Mazilu.

Observatori: George Ionescu, Romolus Gabor.

Universitatea Craiova revine pe locul doi după acest succes, iar în etapa viitoare va evolua tot în deplasare, împotriva celor de la Poli Iași.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS