Universitatea Craiova a contabilizat un punct în deplasarea de vineri seară, de la Giurgiu, după ce a încheiat la egalitate, scor 2-2, partida disputată în compania Astrei, contând pentru etapa a 17-a din Liga I.
Alb-albaștrii au deschis scorul rapid, prin Gustavo, care a transformat cu precizie o lovitură de pedeapsă obținută tot de el, după un fault al lui Polczak (’5, 0-1).
Gazdele au restabilit egalitatea la doar trei minute. Ioniță a fost servit de Le Tallec cu o pasă în marginea careului mare și acesta a șutat cu efect la colțul din stânga al porții, beneficiind și de un plasament prost al lui Calancea (’8, 1-1).
„Leii“ au ratat o ocazie imensă în minutul 17, când Mitriță i-a pasat excelent pe culoar lui Băluță, acesta a pătruns în careul mare pe partea stângă și i-a întors mingea lui Mitriță, însă șutul acestuia de la 14 metri a fost deviat de Iliev.
Portarul Astrei s-a opus excelent și la șutul lui Gustavo de la 14 metri, după o pasă perfectă a lui Băluță (’35).
Craiova a început în forță repriza secundă, reușind să marcheze tot prin Gustavo, care a pus latul de la trei metri la o pasă venită din stânga de la Mitriță, după un atac la care au participat Popov și Bancu (’47, 1-2).
Astralii au marcat și ei, dar reușita lui Erico a fost anulată pe motiv de ofsaid (’55).
Băluță a fost la un pas de golul trei, dar portarul Iliev a reușit să respingă cu un reflex excelent (’62).
Deși au rămas în inferioritate numerică după eliminarea portarului Iliev, giurgiuvenii au reușit să egaleze prin Alex Dandea. Fostul fundaș al Severinului, nemarcat, a reluat cu capul de la șapte metri o centrare venită din corner, de pe stânga, mingea a lovit transversala, l-a atins și pe visătorul Calancea, apoi a intrat în poartă (’79, 2-2).
Oltenii au căutat în zadar golul victoriei, defensiva Astrei reușid să respingă cu brio atacurile Craiovei. Mai mult, Universitatea a fost la un pas să piardă jocul în prelungiri, după o gafă a lui Calancea, reparată de Datkovic cu prețul unui galben.
Astra: Iliev – Iordache, Erico, Polczak, Radunovic (’51, Butean) – Mrzljak (’64, Moise), Dandea – Ioniță, Vinicius (’75, Lazar), Balaure – Le Tallec. Antrenor: Edi Iordănescu.
Universitatea: Calancea – Popov (’77, Datkovic), Spahija (’81, Burlacu), Ferreira – Martic, Mateiu, Screciu, Bancu – Gustavo (’85, Mihai Roman), Băluță, Mitriță. Antrenor: Devis Mangia.
Cartonașe galbene: Polczak ’3, Dandea ’46, Ioniță ’69 / Spahija ’72, Datkovic ’90+5.
Cartonaș roșu: Iliev ’73.
Au arbitrat: Marcel Bîrsan – Mircea Grigoriu, Mircea Orbuleț.
Liga I va lua o scurtă pauză datorită jocurilor amicale ale echipei naționale a României contra Turciei (9 noiembrie) și Olandei (14 noiembrie). La reluare, alb-albaștrii vor evolua pe teren propriu contracelor de la Juventus, meciul fiind programat sâmbătă, 18 noiembrie, de la ora 19.00. Până la acel joc, Universitatea va susține un meci de verificare în compania Slaviei Praga, disputa fiind programată pe 10 noiembrie, de la ora 20.00, posibil pe noul stadion „Ion Oblemenco“ dacă se va face transferul de la CNI, la Primărie în timp util.