4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportVictoriile de acasă, guri de oxigen pentru voleibaliști

Victoriile de acasă, guri de oxigen pentru voleibaliști

Bjorn Hohne (nr. 2, dreapta) şi colegii săi au câştigat cu 3-0 partida cu Timişoara şi acum încearcă să aducă puncte şi din deplasare (FOTO: Claudiu Tudor)
Bjorn Hohne (nr. 2, dreapta) şi colegii săi au câştigat cu 3-0 partida cu Timişoara şi acum încearcă să aducă puncte şi din deplasare (FOTO: Claudiu Tudor)

Au trecut nouă etape din acest sezon al Diviziei A1 de volei masculin, iar echipa SCM-U Craiova ocupă locul șase, cu 15 puncte, la nouă puncte distanță de formația de pe primul loc, Steaua București (24p). Echipa olteană, schimbată aproape în totalitate comparativ cu sezonul trecut, când devenea vicecampioană, a alternat victoriile cu înfrângerile. Acasă, elevii lui Dan Pascu au avut numai victorii, iar în deplasare, înfrângeri pe linie. Totuși, trebuie menționat că adversarii de acasă ai oltenilor au fost cei mai accesibili din campionat, în timp ce în partidele din deplasare voleibaliștii de la SCM-U au întâlnit formațiile puternice ale Diviziei A1.

Acasă – lei, în deplasare – mielușei

Astfel, într-un clasament al jocurilor de pe teren propriu, Bogdan Ene și colegii săi ocupă locul doi, la egalitate cu Steaua, iar în ceea ce privește rezultatele din deplasare, voleibaliștii din Bănie nu numai că au pierdut, dar nu au obținut nici măcar un punct, ceea ce îi duce pe penultimul loc. Doar SCM-U și echipa de pe ultimul loc în meciurile din deplasare, nou-promovata Timișoara, au plecat cu mâna goală de pe terenuri străine.
În cel mai recent joc, disputat sâmbătă, în cadrul etapei a 9-a, SCM-U Craiova a primit vizita celor de la CSU UV Timișoara, o nou-promovată care în opt etape nu acumulase nici un punct. Sub privirile a mai puțin de 100 de spectatori, bănățenii au fost foarte aproape să câștige primul set, dar gazdele s-au impus cu 27-25. Și setul al doilea a fost la fel de echilibrat și a revenit tot craiovenilor (25-23). În setul al treilea, alb-albaștrii au reușit să se desprindă repede și l-au câștigat fără emoții, scor 25-14. A fost 3-0, după 76 de minute de joc.

„Timișorenii ne-au surprins cu execuții atipice“

Așadar, vicecampionii și-au mai trecut trei puncte în cont, chiar dacă jocul prestat în meciul cu Timișoara nu i-a mulțumit pe puținii spectatori, dar nici pe antrenorul Dan Pascu. Acesta din urmă a spus că jocul imprevizibil al oaspeților i-a încurcat pe elevii săi.
„Am obținut o victorie de trei puncte, după un meci încâlcit, confuz, pentru că este foarte greu să îți desfășori jocul când evoluezi împotriva unei echipe care are execuții surprinzătoare, ieșite din tipar, atipice. Categoric, nu m-a mulțumit jocul nostru, dar trebuie să spun că este foarte greu să joci împotriva acestui gen de echipă. Am și spus jucătorilor la ședința video că timișorenii sunt imprevizibili, că au execuții atipice și trebuie să fim absolut toți atenți, la orice, și s-a demonstrat azi. Ați văzut ce execuții ciudate au avut, dar eficiente. Luăm partea bună a lucrurilor, că am câștigat trei puncte“, a concluzionat Dan Pascu.
În partida cu Timișoara, la Craiova nu a putut evolua liberoul Nikola Rosic, care a acuzat o problemă la un mușchi de la picior.

Cu Arcada Galați joacă în deplasare

Pentru olteni urmează un nou joc de foc, cu Arcada Galați (locul 3, 21 de puncte). Meciul ar fi trebuit să aibă loc la Craiova, dar se va disputa la Galați pentru că în Polivalenta din Bănie se va desfășura săptămâna aceasta Trofeul Carpați la handbal feminin și se va monta o suprafață specială. Partida Galați – Craiova este programată duminică, 26 noiembrie, de la ora 13.30 (DigiSport). „Ne pregătim pentru jocul cu Arcada. Trebuia să evoluăm pe teren propriu, dar se va pune suprafața de handbal specială pentru Trofeul Carpați și am schimbat locul de desfășurare, cu acordul celor de la Galați“, a mai spus tehnicianul oltenilor.

Rezultatele înregistrate de SCM-U în acest campionat

Acasă: 3-0 cu CSS 2 CNE Baia Mare (nou-promovată), 3-1 cu Dinamo București (nou-promovată), 3-0 cu CS U Cluj, 3-0 cu CSU UV Timișoara (nou-promovată).
Deplasare: 1-3 cu Tricolorul Ploiești, 1-3 cu Știința Explorări Baia Mare, 0-3 cu ACSVM Zalău, 0-3 cu Steaua București.
Clasament Divizia A1 volei masculin: 1 Steaua București 24p, 2. Ploiești 23, 3. Galați 21, 4. Zalău 20, 5. CSM București 18, 6. SCM-U Craiova 15, 7. Dej 10, 8. Dinamo București 10, 9. U Cluj 7, 10. CNE Baia Mare 7, 11. Știința Baia Mare 7, 12. Timișoara 0.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS