Derbiul londonez Arsenal – Chelsea, desfășurat ieri seară, pe „Emirates Stadium” (59.379 spectatori), care a „închis” etapa a 22-a din Premier League, s-a încheiat la egalitate, scor 2-2, însă spectacolul a fost la el acasă. Toate golurile s-au marcat în repriza secundă și fiecare echipă părea că poate să câștige cele trei puncte. „Tunarii” au deschis scorul prin Wilshere (’63, 1-0), Eden Hazard a egalat din penalti (’67, 1-1), apoi oaspeții au intrat în avantaj prin Alonso (’84, 1-2), iar Bellerin a pecetluit scorul final în prelungiri (’90+2).
Arsenal: Cech – Chambers (’88, Walcott), Mustafi, Holding – Bellerin, Xhaka, Wilshere, Maitland – Ozil, Sanchez – Lacazette (’80, Welbeck). Antrenor: Arsene Wenger.
Chelsea: Courtois – Azpilicueta, Christensen, Cahill – Moses (’56, Zappacosta), Fabregas (’73, Drinkwater), Kante, Bakayoko, Alonso – Hazard (’82, Willian), Morata. Antrenor: Antonio Conte.
În urma acestei remize, ambele echipe au bătut pasul pe loc în privința clasamentului. Arsenal ocupă tot locul șase, cu 39 de puncte, iar Chelsea se regăsește pe trei, cu 46 de puncte.
Tottenham și West Ham „sting” restanța din runda 21
Formațiile Tottenham și West Ham se întâlnesc în această seară, de la ora 22.00, pe „Wembley”, într-o partidă restantă din etapa a 21-a. Din tabăra gazdelor nu va juca fundașul belgian Toby Alderweireld (28 ani), din pricina unei accidentări la coapsă, iar mijlocașul belgian Mousa Dembele este incert. De partea cealaltă a baricadelor, lista indisponibililor este mai lungă și îi cuprinde pe fundașul Jose Fonte și mijlocașii Michail Antonio, Samuel Byram, Edimilson Fernandes.
Premier League, etapa a 22-a: luni, 1 ianuarie: Everton – Manchester Utd 0-2, Burnley – Liverpool 1-2, Leicester – Huddersfield 3-0, Stoke – Newcastle 0-1, Brighton – Bournemouth 2-2; marți, 2 ianuarie: Southampton – Crystal Palace 1-2, Swansea – Tottenham 0-2, West Ham – West Brom 2-1, Manchester City – Watford 3-1; miercuri, 3 ianuarie: Arsenal – Chelsea 2-2.
Clasament:
1. | Manchester City | 22 | 20 | 2 | 0 | 64:13 | 62 | |
2. | Manchester Utd | 22 | 14 | 5 | 3 | 45:16 | 47 | |
3. | Chelsea | 22 | 14 | 4 | 4 | 41:16 | 46 | |
4. | Liverpool | 22 | 12 | 8 | 2 | 50:25 | 44 | |
5. | Tottenham | 21 | 12 | 4 | 5 | 41:20 | 40 | |
6. | Arsenal | 22 | 11 | 6 | 5 | 40:28 | 39 | |
7. | Burnley | 22 | 9 | 7 | 6 | 19:19 | 34 | |
8. | Leicester | 22 | 8 | 6 | 8 | 34:32 | 30 | |
9. | Everton | 22 | 7 | 6 | 9 | 25:34 | 27 | |
10. | Watford | 22 | 7 | 4 | 11 | 31:40 | 25 | |
11. | Huddersfield | 22 | 6 | 6 | 10 | 18:35 | 24 | |
12. | Brighton | 22 | 5 | 8 | 9 | 17:27 | 23 | |
13. | Newcastle | 22 | 6 | 4 | 12 | 20:30 | 22 | |
14. | Crystal Palace | 22 | 5 | 7 | 10 | 20:33 | 22 | |
15. | Bournemouth | 22 | 5 | 6 | 11 | 22:34 | 21 | |
16. | West Ham | 21 | 5 | 6 | 10 | 24:39 | 21 | |
17. | Southampton | 22 | 4 | 8 | 10 | 21:32 | 20 | |
18. | Stoke | 22 | 5 | 5 | 12 | 23:47 | 20 | |
19. | West Brom | 22 | 2 | 10 | 10 | 16:30 | 16 | |
20. | Swansea | 22 | 4 | 4 | 14 | 13:34 | 16 |
Etapa viitoare: sâmbătă, 13 ianuarie – ora 17.00: Chelsea – Leicester, Crystal Palace – Burnley, Huddersfield – West Ham, Newcastle – Swansea, Watford – Southampton, West Brom – Brighton, ora 19.30: Tottenham – Everton; duminică, 14 ianuarie – ora 15.30: Bournemouth – Arsenal, ora 18.00: Liverpool – Manchester City; luni, 15 ianuarie – ora 22.00: Manchester Utd – Stoke.