Conducerea Universității Craiova a anunțat vineri că Bruno Vienescu este noul coordonator tehnic al Centrului de Copii și Juniori, post rămas vacant după întreruperea contractului cu profesorul conferențiar universitar și doctor în educație fizică și sport Dumitru Barbu (antrenor licența A). În prima parte a anului competițional, programul de pregătire al juniorilor a fost întocmit de către Corneliu Papură, antrenorul principal al echipei „satelit”.
„Repatriere și în cadrul CCJ: a lucrat în Premier League și acum a semnat cu Universitatea Craiova să pună umărul la dezvoltarea pepinierei alb-albastre. Craioveanul Bruno Alexandru Vienescu este, începând de astăzi (vineri, 5 ianuarie – n.r.), noul coordonator tehnic al Centrului de Copii și Juniori al Științei și va gestiona grupele Under 7 și Under 15. Cel mai nou membru al familiei noastre a fost unul dintre antrenorii academiei de tineret de la West Bromwich Albion, echipă la care a activat timp de aproape jumătate de an. Ulterior, Bruno s-a dus la una dintre cele mai titrate echipe din Anglia, Manchester City. În prezent, el deține licența UEFA B, urmând ca în luna februarie a acestui an să dobândească și A-ul.
John Dyke, managerul de proiect al celor de la Manchester City, a declarat următoarele lucruri: „Bruno Vienescu și-a dovedit abilitățile, personalitatea și cunoașterea acestui joc. Pe toată perioada antrenoratului a arătat că poate dezvolta tinerii fotbaliști într-o manieră corectă și poate interacționa cu ei”, se arată în comunicatul postat pe site-ul clubului.
„Cu cât muncești mai mult, cu atât ai mai mult noroc”
La rândul său, Bruno Vienescu, fost jucător la Gaz Metan CFR Craiova, și-a făcut o scurtă prezentare și a explicat filosofia sa de lucru.
„Pasiunea pentru fotbal o am de mic, practic acest joc de când aveam 7-8 ani. Am renunțat o perioadă, când am fost student la București, însă am revenit la fotbal, de data aceasta ca antrenor. Am început de jos și am parcurs fiecare etapă în parte. După o experiență de aproape doi ani în România am plecat în Anglia. Acolo mi-am definitivat și licențele de antrenor. La prima experiență în Marea Britanie am ieșit campion zonal cu o echipă de Under 15. În aceeași perioadă antrenam în paralel și o echipă de fotbal feminin. A urmat contractul cu West Bromwich Albion, la Under 11, iar după Manchester City. La City am lucrat cu grupele de inițiere, copiii de până în 10 ani. Pot spune că această perioadă m-a ajutat foarte mult să mă dezvolt atât din punct de vedere profesional cât și personal, mai ales că am avut oportunitatea să fac parte dintr-un proiect al academiei lui Manchester City derulat în China. Acolo am lucrat cu grupele Under 15 și Under 18. În cadrul aceluiași proiect am pregătit și antrenorii chinezi în vederea dezvoltării lor profesionale. Motto-ul meu favorit este: Cu cât muncești mai mult, cu atât ai mai mult noroc. Sunt foarte fericit că sunt la Universitatea Craiova! Am ales să vin aici deoarece clubul are o filosofie similară cu a mea în ceea ce privește activitatea Centrului de Copii și Juniori. În perioada imediat următare îmi propun să definitivăm organigrama Centrului și să aducem alături de grupele de copii și juniori un număr foarte mare de voluntari. Acest lucru este foarte important deoarece ne dorim ca fiecare junior să beneficieze de o atenție sporită și de cele mai bune condiții. În acest sens, am dezvoltat împreună cu Devis Mangia o structură de antrenament și o metodologie de lucru a Centrului de Copii și Juniori, astfel încât tranziția către echipa mare să se facă organic”, a declarat Bruno Vienescu.