19.5 C
Craiova
sâmbătă, 2 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSport„Satelitul“ a pierdut cu Turnu Măgurele

„Satelitul“ a pierdut cu Turnu Măgurele

Echipa secundă a Universității Craiova a încheiat cu o înfrângere perioada de pregătire din această iarnă. Trupa antrenată de Corneliu Papură și Mugur Gușatu a pierdut amicalul susținut vineri, pe stadionul „Aripile“, scor 2-4, în compania echipei Voința Turnu Măgurele. Pentru olteni a marcat Baicu, golul doi venind după un autogol semnat de unul dintre fundașii adverși.
Universitatea II Craiova a început meciul cu următorul unsprezece: Preduț – Ion, Enache, Puțaru – Borța, Șerban, Buzan, Trocan – Constantin, Baicu, Mihăilă. Au mai intrat: Manea, Vlădulescu, Constantinescu, Trancă, Frăsineanu, Dinu, Vadasis și Albăstroiu.
„Satelitul“ a înregistrat în pregătiri patru victorii, 6-0 cu Petrolul Bustuchin (locul 1 în Liga a IV-a Gorj), 2-0 cu Atletic Bradu (locul 8 în C3), 9-1 cu Flacăra Horezu (locul 1 în Liga a IV-a Vâlcea), 3-1 cu FCM Alexandria (locul 2 în C3), și două înfrângeri, 1-4 cu ACS Petrolul 52 (liderul din C3), respectiv 2-4 cu Voința Turnu Măgurele (locul 3 în C3).
Universitatea II Craiova (locul 2 în C4) va juca în etapa a 16-a (prima din retur) din Liga a III-a, seria 4, vineri, 2 martie, de la ora 15.00, în deplasare, cu Centrul Național de Pregătire Timișoara.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS