Voleibaliștii de la SCM „U“ Craiova nu slăbesc deloc ritmul și au victorii pe linie în această ediţie de campionat. Trupa lui Dănuț Pascu a obţinut sâmbătă seară un succes categoric, scor 3-0 (25-18, 25-20, 25-20), în fața formaţiei Unirea Dej, partida contând pentru etapa a 4-a a Diviziei A1. A fost un meci controlat în totalitate de băieţii lui Dănuţ Pascu, acesta afirmându-ne la final că el a avut totuşi emoţii, „pentru că Dejul, dacă o laşi să joace, nu o poţi opri“.
SCM „U“ Craiova: Halilovic (7 puncte), Lică (16), Milivojevic (7), Imhoff (7), Sestan (9), Olteanu (10) – Majstorovic (L).
În urma acestui succes, SCM „U“ Craiova și-a consolidat poziția de lider, iar în runda următoare va evolua în Moldova, împotriva grupării Arcada Galați.
„La prima impresie am putea spune că a fost o victorie facilă, dar nu a fost chiar aşa. Primele două seturi au fost destul de strânse, Dejul a demonstrat că are putere, dar, din fericire, băieţii mei au jucat foarte grupat, foarte îngrijit, au respectat sarcinile tactice şi am reuşit să câştigăm cu 3-0, aşa cum ne-am propus. Acum ne aşteaptă un meci extraordinar de greu la Galaţi şi acolo cred că echipa mea îşi va arăta adevărata valoare. Noi mergem cu gândul de a face un joc bun“, a declarat Dănuţ Pascu, pentru GdS.
Rusmir Halilovic: Este începutul de campionat pe care ni-l doream
Din rândul jucătorilor, Rusmir Halilovic, unul dintre cei mai buni jucători ai Craiovei în meciul cu Dejul, s-a declarat încântat de modul în care s-a prezentat SCM „U“ sâmbătă seară şi speră într-o evoluţie bună şi un rezultat pozitiv şi în confruntarea de la Galaţi.
„Am făcut un meci foarte bun, am fost agresivi în sensul pozitiv şi e foarte bine că ne-am impus. Am crescut ca joc în fiecare dintre cele patru meciuri oficiale susţinute şi, în mod normal, în meciul următor ar trebui să evoluăm şi mai bine. Avem patru victorii din tot atâtea meciuri, este începutul de campionat pe care ni-l doream, am muncit mult şi ne bucurăm că suntem pe primul loc. Ne aşteaptă un meci foarte greu la Galaţi, unde întâlnim o echipă foarte puternică, dar mergem acolo să jucăm cum putem noi mai bine şi vom vedea ce vom reuşi, dacă vom câştiga sau nu“, a declarat bosniacul de 32 de ani.
Laurenţiu Lică: A fost un 3-0 destul de clar
Căpitanul Laurenţiu Lică se bucură de victoria cu Dejul şi este conştient că meciul cu Arcada Galaţi va fi foarte dificil, dar speră ca echipa sa să treacă şi peste următorul hop cu bine.
„Cred că astăzi am jucat foarte constant şi asta a contat. Dejul este o echipă bună, avem experinţe neplăcute cu ea şi mă bucur foarte mult că am câştigat fără probleme. Recunosc că am avut şi un trac la începutul meciului, dar am reuşit să trecem peste el şi să luăm trei puncte foarte importante. A fost un 3-0 destul de clar, pe fondul unui joc foarte bun prestat de echipa noastră. La începutul sezonului ne-am dorit să jucăm meciurile importante foarte bine şi în a cincea etapă, când dăm de Galaţi, să încercăm Dunărea cu degetul. Dacă vom avea un început bun de meci, atunci lucrurile vor fi ok. Galaţiul a pierdut acum un punct la Baia Mare şi cu siguranţă sunt şi ei foarte deranjaţi de acest lucru şi sunt convins că ne aşteaptă infernul. Cred că este un început bun şi încercăm să menţinem ritmul ridicat“, a spus Lică, pentru GdS.