2.3 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSport„Şcolarii“ au trecut la pas de CSS Severin (galerie foto)

„Şcolarii“ au trecut la pas de CSS Severin (galerie foto)

Academia de Fotbal „Gică Popescu“ nu a lăsat loc de surprize în dubla confruntare cu CSS Drobeta Turnu Severin, susţinută sâmbătă, pe stadionul de la „Hanul Doctorului“, din cadrul etapei a 6-a a Campionatului Naţional – seria 6, destinat juniorilor A şi B.
La republicani A, gruparea din Bănie s-a impus cu scorul de 5-1 (2-0), „şcolarii“ marcând prin Gheorghe Preda, Marius Ciobanu, Alexandru Crăiaşu, Ionuţ Zamfir şi Alexandru Baciu. Replica formaţiei dunărene a venit prin Paul Iorgulescu.

„Am avut un joc bun, sunt foarte mulţumit de copii. Sincer să fiu, mi-a fost puţin teamă de jocul ăsta, pentru că adversarii nu au avut decât un joc pierdut şi au avut evoluţii bune, în special în deplasare. Băieţii au fost ascultători la ce am discutat şi la cum ne-am pregătit toată săptămâna, ne-a ieşit ce am pregătit, şi ne apropiem de vârful de formă. Ne dorim să încheiem campionatul pe prima poziţie, pentru că am ratat promovarea la Liga Elitelor, nu din cauza noastră, ci a arbitrajelor care ne-au dezavantajat în jocurile cu Slatina. Urmează un joc greu, cu CSS Craiova, echipă care nu a pierdut deloc până acum, iar miercuri jucăm în 16-imile Cupei, cu Dinamo, şi ne dorim să obţinem maximum din aceste două partide“, a declarat antrenorul Academiei, Gică Barbu, pentru GdS.

„GP“ Craiova A: Alex Matei – Andrei Pătra, Albert Ispas, Marius Ciobanu, Gheorghe Preda, Silviu Mihai, Cătălin Niţu, Daniel Tudor, Ionuţ Zamfir, Alex Baciu, Mihai Mehedinţeanu. Au mai intrat: Said Păun, Daniel Cosma, Alex Florin, Alex Crăiaşu. Antrenor: Gică Barbu.
CSS Severin: Cătălin Răceanu – Cătălin Rupa, Angelo Bordea, Gheorghe Popa, Mihai Ilie, Eugen Toader, Bogdan Ungureanu, Constantin Dănoiu, Paul Iorgulescu, Ion Rupa, Cosmin Popescu. Au mai intrat: Andrei Moraru, Răzvan Şunei, Flavius Popescu. Antrenor: Mihai Căliţoiu.
Under 19, etapa a 6-a: sâmbătă, 3 noiembrie: CFR Romgaz Craiova – LPS Slatina 4-2, Academia „Gică Popescu“ – CSS Severin 5-1, ACS Energeticianul – Luceafărul Severin 0-2, CSJ Ştiinţa U Craiova – Dinamyk Craiova 2-4; duminică, 4 noiembrie: Pandurii Târgu Jiu – CSS Craiova 4-1.
Clasament: 1. Pandurii 16 puncte (golaveraj 19-4), 2. „Gică Popescu“ 15 (29-13), 3. CSS Craiova 13 (9-6), 4. CSJ Craiova 12 (22-10), 5. CSS Severin 8 (11-12), 6. Luceafărul Severin 6 (12-16), 7. Dinamyk Craiova 5 (8-12), 8. CFR Romgaz Craiova 4 (11-20), 9. Energeticianul 4 (5-20), 10. LPS Slatina 2 (11-24).

Victorie „scurtă“ la juniori B

„GP“ Craiova s-a impus şi la juniorii B, dar ceva mai greu, cu 2-1, dar nu a lăsat impresia că poate pierde vreun punct cu CSS Severin. Ambele reuşite ale echipei antrenate de Ionuţ Cimpoeru au fost marcate de Denis Drândă, replica oaspeţilor venind prin Mihai Văcaru.

„A fost o victorie muncită. Am făcut cinci schimbări în acest meci în echipa de bază, faţă de formula obişnuită de start, asta pentru că am întâlnit echipa de pe ultimul loc şi le-am dat şanse să joace şi celorlalţi copii. Sunt puţin deranjat de atitudinea lor, aveam alte aşteptări de la ei. Vrem să terminăm pe primul loc, deşi şi locul doi merge la faza următoare. Vrem să jucăm cu celelalte echipe din ţară, ca să vedem la ce nivel ne aflăm, dar cel mai important la vârsta asta este progresul fiecărui individ, să-l pregătim corect ca să poată să facă pasul către Liga I şi Liga a II-a“, a declarat antrenorul craiovenilor, Ionuţ Cimpoeru, pentru GdS.

„GP“ Craiova: Octavian Stoenică – Denis Drândă, Andrei Căciularu, Virgil Vrăjitoru, Robert Buturoagă, Andrei Mitrache, Andrei Dinu, Florin Ciupitu, Alex Văcăruşi, Eduard Căliţoiu, Octavian Urdu. Rezerve: Alex Vezelovici, Eduard Grigorie, Alex Grigorie, Andrei Pârvu, Eduard Udrea, Darius Fiertu.
CSS Severin: Alex Ivan – Gigi Catană, Gabriel Apopii, Denis Câmpeanu, Robert Filip, Mario Căruntu, Florin Amza, Alberto Ciudoiu, Ilie Sgonea, Jean Albei, Andrei Ilinca. Rezerve: Constantin Popescu – Mihai Văcaru, Feri Fotoniu, Antonio Ionaşcu, Sorin Dunărinţu, Andrei Steanţă, Mihai Sârbu.
Under 17, etapa a 6-a: CFR Romgaz Craiova – LPS Slatina 0-3, Academia „Gică Popescu“ – CSS Severin 2-1, Energeticianul – Luceafărul Severin 3-1, CSS Slatina – Dinamyk Craiova 0-2, Pandurii Târgu Jiu – CSS Craiova 8-1.
Clasament: 1. Pandurii 18 (30-4), 2. „Gică Popescu“ 18 (20-3), 3. Energeticianul 12 (15-8), 4. LPS Slatina 11 (24-11), 5. Dinamyk Craiova 9 (12-9), 6. Luceafărul Severin 7 (8-14), 7. CSS Craiova 6 (10-20), 8. CSS Slatina 4 (13-14), 9. CFR Romgaz Craiova 3 (3-28), 10. CSS Severin 0 (5-29).

Pentru galerie foto, click aici.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS