Universitatea Craiova întâlneşte astăzi, de la ora 20.00, pe stadionul „Ion Oblemenco“, pe FC Voluntari, într-o partidă contând pentru etapa a 19-a din Liga I. Alb-albaştrii, care vin după un rezultat excelent la Concordia Chiajna, nu concep să nu bifeze succesul şi astfel să continue lupta pentru podium.
„Ştim că este un meci foarte important, diferit faţă de meciul tur, pentru că în ultimele două-trei etape FC Voluntari este o echipă diferită, este organizată foarte bine din punct de vedere tactic, dar trebuie să ne vedem de stilul nostru. Sigur că şi-a pus Bergodi amprenta asupra jocului lor, încearcă să construiască şi stă bine în teren. Trebuie să fim foarte concentraţi şi să dăm 100% din toate punctele de vedere. În Italia nu-mi amintesc să mă fi întâlnit cu Cristiano Bergodi. Este ciudat să ne întâlnim ca adversari în România, dar ştiu că el a făcut o treabă foarte bună înainte şi de aceea este solicitat aici. Mă bucur că nu avem probleme de lot şi recunosc că nu ştiu cum va arăta primul unsprezece, pentru că revin Donkor şi Mitriţă. Este bine când jucătorii îmi pun probleme în alcătuirea formulei de start“, a declarat antrenorul Ştiinţei, Devis Mangia.
La rândul său, mijlocaşul Cristi Bărbuţ speră să repete jocul bun de la Chiajna şi să marcheze dacă se poate.
„Ne aşteaptă un meci destul de greu, trebuie să fim concentraţi, să ne facem jocul şi cu siguranţă va veni victoria. Nu ştiu pe ce loc vom fi de Crăciun, dar vrem să strângem cât mai multe puncte până atunci. Sper să marchez mai mult şi să-mi ajut echipa. Nu ştiu dacă o să devin naşul ilfovenilor, dar vreau să joc la fel de bine ca la Chiajna şi să câştigăm meciul. Acum terenul nostru arată destul de bine comparativ cu cele din ţară, pentru că şi sinteticul de la Chiajna a îngheţat în a doua repriză şi era destul de greu să joci. Sper să fie vremea frumoasă şi mâine (astăzi – n.r.) şi să nu avem probleme cu gazonul“, a punctat Bărbuţ.
Partida va fi arbitrată de Adrian Comănescu (Vâlcea), ajutat de asistenţii Marius Badea (Vâlcea) şi Stelian Slabu (Braşov) şi de rezerva Cătălin Popa (Piteşti). Observator pentru arbitraj a fost desemnat Cristian Nica (Ploieşti), iar pentru joc LPF l-a numit pe Imilian Șerbănică (București).
Obligatoriu victorie!
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei