16.8 C
Craiova
vineri, 27 septembrie, 2024
Știri de ultima orăSport(VIDEO) Mangia: Avem foame de victorii

(VIDEO) Mangia: Avem foame de victorii

Universitatea Craiova a susținut sâmbătă, la Centrul Sportiv „Arcadia“, al doilea test din cadrul stagiului de pregătire din Antalya, premergător părții secunde a campionatului din Liga I. După succesul cu 2-1 din fața grupării turce Adana Demirspor, alb-albaștrii s-au impus mult mai clar sâmbătă, scor 3-0, în fața formației Vorskla Poltava, ocupanta locului cinci din prima ligă a Ucrainei. Golurile Științei au fost marcate de Alex Mitriță (’12), Elvir Koljic (’14) și Andrei Cristea (’74).
„U“ Craiova: Pigliacelli (’62, L. Popescu) – Martic (’46, Dimitrov), Kelic (’46, Donkor), Ferreira (’62, R. Popa), Bancu (’62, Briceag) – Cicâldău (’62, Bic), Fedele (’46, Mateiu) – Meza Colli (’46, Bărbuț), Mitriţă (’62, Baicu), Rocha (’46, Mihăilă) – Koljic (’46, Cristea).
Vorskla Poltava: Artur Sergio – Ivan, Volodymyr, Oleksandar, Ardin – Andro, Artem, Alexander, Iurii – Yehvenii, Nicolas.

„Sunt mulţumit de ofensivă“

La finalul jocului, antrenorul Ştiinţei, Devis Mangia, a apreciat evoluţia elevilor săi, dar a admis că a fost un capitol la care echipa a „scârţâit“.

„Am făcut un antrenament foarte bun, asta este cel mai important în această perioadă. Nu m-am gândit că sunt doar trei români în prima repriză, aşa s-a nimerit. Toţi cei pe care îi am în lot sunt la fel de buni, fie că sunt români sau străini. Ne urmărim programul cu stricteţe şi trebuie să fim în formă când începem, acesta este obiectivul nostru de acum. După, depinde de picior, dar depinde foarte mult de cap. Sunt mulţumit de ofensivă, dar nu cum am lucrat fazele de posesie. Dacă vom juca bine şi la acest capitol în curând, atunci suntem ok“, a spus Devis Mangia.

Următoarea partidă amicală este programată vineri, 25 ianuarie, de la ora 16.00, adversara Universității Craiova fiind Ferencvarosi TC, liderul din Ungaria.

„Pentru mine este un alt meci de pregătire. Dacă înveţi ceva bun după un amical, atunci e bine, dacă nu, înseamnă că trebuie să mai lucrăm“, a comentat strategul alb-albaştrilor.

Devis Mangia a vorbit puţin şi pe tema tragerii la sorţi din Cupa României, Universitatea urmând să joace în sferturi cu Csikszereda Miercurea Ciuc (locul 3 în C6): „Nu ştiu dacă putem spune că am avut noroc la tragerea la sorţi. E normal să spunem că suntem favoriţi, considerând că jucăm cu o echipă de Liga a III-a, dar ştim că această formaţie a câştigat un meci cu o echipă de Liga I, a eliminat-o pe Dinamo. Avem foame de victorii! Vrem să câştigăm fiecare meci, acesta este obiectivul nostru“.

Mihăilă a afirmat că mai pregăteşte goluri spectaculoase

Atacantul Vali Mihăilă nu a mai marcat şi cu Vorskla Poltava, după ce a făcut-o superb cu Adana, dar a avut o evoluţie bună. Luat la întrebări de jurnaliştii români aflaţi în Antalya, atacantul de 18 ani şi 1,77 metri, cotat de site-urile de specialitate la 400.000 de euro, a spus că nu sunt prea importante victoriile din amicale şi că el exersează des şuturile de la distanţă.

„Nu sunt foarte importante rezultatele din meciurile amicale. Noi trebuie să facem un antrenament bun şi când începe campionatul să fim gata 100% cu pregătirea. Sunt la echipa mare de un an şi jumătate şi sunt foarte fericit. Le mulţumesc tuturor pentru vorbele frumoase pe care le spun la adresa mea. Eu dau tot ce pot pe teren şi la antrenamente. Încerc mult la antrenamente să marchez de la distanţă, iar cu Adana am avut noroc, mi-a ieşit o execuţie frumoasă. Sunt foarte fericit că am marcat acel gol frumos şi sper să o mai fac şi pe parcurs. Îmi doresc să luăm un trofeu şi anul acesta. În Cupă puteam să picăm cu orice echipă, dar dacă sorţii au decis Miercurea Ciuc, cu ea trebuie să jucăm, nu facem diferenţe. Nu ştiu ce să zic de titlu, mai e mult până acolo. Mai sunt cinci meciuri până la play-off şi trebuie să dăm totul şi să adunăm cât mai multe puncte“, a declarat Vali Mihăilă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS