Mult aşteptatul meci revanşă dintre deţinătorul titlului mondial WBC la categoria grea, americanul Deontay Wilder, şi fostul campion Tyson Fury va fi amânat, după ce pugilistul britanic a decis să dispute următoarea sa luptă împotriva unui alt adversar, a anunţat Consiliul Mondial al Boxului (WBC), citat de agenţiile Reuters şi Agerpres.
Fury şi Wilder au încheiat la egalitate prima lor confruntare, care a avut loc pe 1 decembrie la Los Angeles. Britanicul a controlat meciul respectiv, însă a fost expediat de două ori la podea de american, ultima oară în repriza a 12-a, iar cei trei arbitri judecători nu au reuşit să-i departajeze pe cei doi rivali.
Imediat după lupta respectivă, WBC şi-a dat acordul pentru un meci revanşă, pe care Deontay Wilder s-a declarat nerăbdător să-l dispute.
Între timp, însă, Tyson Fury a semnat un contract în valoare de 100 milioane euro cu postul de televiziune ESPN, care urmează să transmită toate meciurile britanicului din următorii ani.
Acest acord ar putea reprezenta un obstacol important în calea organizării meciului revanşă cu Wilder, ale cărui lupte sunt difuzate de postul concurent Showtime.
Box / Tyson Fury amână meciul revanşă cu Deontay Wilder
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei