2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportCSM şi SCM Craiova au venit cu medalii frumoase de la Târgu Jiu

CSM şi SCM Craiova au venit cu medalii frumoase de la Târgu Jiu

Săptămâna trecută, la Târgu Jiu, s-a desfăşurat Finala Campionatului Naţional de Cadeţi (13-14 ani), competiţie care a adunat la start 176 de sportivi din toată ţara.
Bănia a fost reprezentată şi ea de cluburile CSM Craiova şi SCM Craiova, care au reuşit să facă o figură frumoasă şi să se întoarcă multe medalii.
Altfel, SCM Craiova a obţinut două locuri doi, prin Alexandru Veniamin Răducanu – foto (categoria 56 kg) – antrenori Dora Mustăţea şi Ion Dragomir, şi Denis Văduva (46 Kg cadeţi) – antrenor Ion Joiţa.

„Anul trecut, Răducanu a luat bronz, iar acum argint. În finală a boxat cu un sportiv din Hunedoara, sportiv cu gardă inversă. Noi voiam să iasă campion, dar nu s-a putut. Peste două luni va avea loc Cupa României şi în urma acesteia numărul unu care va ieşi va participa la Campionatele Europene de Cadeţi din Georgia. Dora a mai fost cu alţi trei sportivi, fiecare a câştigat câte un meci până în faza preliminară: Robert Găgeatu (48 kg), Regaster Ciuciu (50 kg), Cristian Serdaru (54 kg)“, a explicat antrenorul Ion Dragomir, pentru GdS.

„Am luat o medalie de argint, cu tentă de aur, prin Denis. În finală l-a bătut pe adversar o repriză, iar în a doua s-a dezechilibrat copilul şi a căzut, iar cum s-a ridicat l-a numărat şi l-a trimis în colţ. Am făcut crize de nervi. Şi la anul e tot cadet, aşa că l-a selecţionat pentru lotul naţional. Este elev la Şcoala Generală Bucovăţ şi le mulţumim celor de acolo pentru susţinere“, a declarat Ion Joiţa, pentru GdS.

Sârba şi Cucu au avut şi campioni

Rezultate mai bune a obţinut CSM Craiova. Marcel Sârba a avut doi campioni, pe Johanes Băscrăcea (34 kg) şi Ionuţ Stroe (68 Kg), şi un loc trei, prin Ricardo Ilie (44,5 kg).
„Sunt mulţumit, pentru că toţi sunt băieţi cu caracter. Stroe, spre exemplu, face naveta de la Pleniţa pe banii lui şi am găsit mereu înţelegere la cei de la şcoala de acolo, fapt pentru care le mulţumim. Mai aveam nişte băieţi care nu s-au prezentat la Târgu Jiu. Unul a plecat cu tatăl său în Anglia, deşi am muncit cu el vreo câţiva ani buni, era de 90 kg şi puteam să-l scoatem campion, şi dacă făcea o figură frumoasă poate mergea la Europene… La juniori îl mai am pe Dumitru, fostul campion naţional şi european, dar am probleme şi cu el, pentru că este mama sa plecată din ţară şi nu am putut să-i fac paşaport, pentru că nu am acceptul ei, şi nu pot să-l înscriu la Europene, care, culmea, sunt la Galaţi. Acordul tatălui nu a fost suficient şi de aceea sunt tare supărat“, a explicat Marcel Sârba, pentru GdS.
La rândul său, Constantin Cucu se mândreşte cu o medalie de aur, prin Alexandru Diego Dobre (36 kg), şi trei de bronz, prin Mihnea Mişu (62 Kg), Doroftei Dorinel Barbu (65 kg) şi Antonio Stan Dragoş Ştefan (72 kg).
„Sunt mulţumit cu ce am obţinut la Târgu Jiu. Acum ne pregătim pentru ce urmează. Cupa României mă interesează mai puţin, Campionatele Naţionale în schimb foarte mult. Anul trecut am avut 13 medalii – trei de aur, trei de argint şi restul bronz. Eu am promis conducerii clubului că anul acesta aduc cu o medalie mai mult. Mi-am asumat asta, în condiţiile în care şi clubul îmi pune la dispoziţie toate cele necesare“, a comentat Constantin Cucu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS