3.7 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenis / Filip Jianu s-a calificat în sferturile turneului juniorilor la Roland Garros

Tenis / Filip Jianu s-a calificat în sferturile turneului juniorilor la Roland Garros

Tânărul tenisman Filip Cristian Jianu (18 ani) s-a calificat, astăzi, în sferturile de finală ale turneului juniorilor de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului. Românul s-a impus în optimi cu 6-7 (3), 6-3, 6-4 în faţa americanului Brandon Nakashima, informează Agerpres.
Jianu, cap de serie numărul 15, a obţinut victoria în faţa favoritului numărul trei după două ore şi 30 de minute de joc efectiv, după ce meciul a fost întrerupt de ploaie miercuri, la scorul de 5-5 şi 30-0 pentru american.

Deşi jucătorul de origine japoneză a reuşit 10 aşi, iar Jianu doar 2 (fiecare a avut 4 duble greşeli), românul a fost mai bun la punctele cu primul serviciu, iar adversarul său la al doilea serviciu. Jianu a avut un procentaj mai bun la mingile de break (46%-33%), dar meciul a fost unul echilibrat, la numărul total de puncte diferenţa fiind minimă, 119-118.

În sferturi, Jianu (17 ani) îl va înfrunta pe danezul Holger Vitus Nodskov Rune, cap de serie numărul şapte, care a împlinit 16 ani abia la sfârşitul lunii aprilie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS