Selecţionata de fotbal a Braziliei a câştigat pentru a noua oară în istoria sa Copa America, campionatul pe naţiuni al Americii de Sud, informează Agerpres. „Selecao“ a învins în finală, cu scorul de 3-1 (2-1), reprezentativa statului Peru, duminică noaptea, pe legendarul stadion „Maracana“ din Rio de Janeiro, în faţa a aproximativ 70.000 de spectatori.
Brazilienii au deschis scorul rapid, prin Everton, în urma unei centrări a lui Gabriel Jesus (’15, 1-0).
Peruanii au restabilit egalitatea în urma unui penalti transformat de căpitanul Paolo Guerrero (’45+2, 1-1).
„Selecao“ a intrat în avantaj la vestiare, graţie golului marcat de Jesus în prelungirile primei reprize (’45+3, 2-1).
Gazdele au rămas în 10 jucători la jumătatea reprizei secunde, după eliminarea lui Gabriel Jesus, pentru cumul de cartonaşe galbene (’70). Chiar şi în inferioritate numerică brazilienii au reuşit să marcheze încă o dată, prin Richarlison, în finalul jocului (’90, 3-1).
Brazilia: Alisson – Daniel Alves, Thiago Silva, Marquinhos, Alex Sandro – Coutinho (’77, Eder Militao), Casemiro, Arthur, Everton (’90+2, Allan) – Firmino (’75, Richarlison) Gabriel Jesus. Selecţioner: Tite.
Peru: Pedro Gallese – Luis Advíncula, Carlos Zambrano, Luis Abram, Miguel Trauco – Renato Tapia (’83, Christofer Gonzales), Yoshimar Yotun (’79, Raul Ruidíaz), Andre Carrillo (’86, Andy Polo) – Christian Cueva, Edison Flores, Paolo Guerrero. Selecţioner: Ricardo Gareca (Argentina).
Cele două echipe s-au mai înfruntat şi în faza grupelor actualei ediţii a Copei America, brazilienii impunându-se cu un categoric 5-0, pe 22 iunie, la Sao Paulo.
Brazilia, cvintuplă campioană mondială, a cucerit astfel un nou trofeu major după o pauză de 12 ani, ultimul succes al naţionalei „canarinha“ datând de la Copa America 2007.