Halep şi Svitolina joacă joi, de la ora 15, la Wimbledon, pe Terenul Central. Simona Halep, de 27 de ani, nr. 7 WTA, o va întâlni în semifinalele turneului de Grand Slam, pe jucătoarea din Ucraina, Elina Svitolina, de 24 de ani, nr. 8 WTA.
Elina Svitolina conduce 4-3 după primele şapte dispute directe cu Simona Halep. Ea a înregistrat trei victorii consecutive înainte ca românca să rupă seria la începutul acestui an, la Doha, cu un 6-3, 3-6, 6-4.
Va fi însă un duel în premieră între cele două pe iarbă.
Imediat după întâlnirea dintre Simona Halep și Elina Svitolina, vor intra pe teren protagonistele celui de-al doilea penultim act, Serena Williams şi Barbora Strycova.