0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal / „U“ Craiova și-a confirmat statutul de favorită, dar cu emoții

Fotbal / „U“ Craiova și-a confirmat statutul de favorită, dar cu emoții

Universitatea Craiova a debutat cu o victorie în sezonul 2019-2020. Trupa lui Corneliu Papură s-a impus, scor 3-2, duminică seară, pe stadionul „Ion Oblemenco“, cu formația Acadenica Clinceni.

Alb-albaștrii au deschis scorul rapid, printr-un autogol. Bancu a centrat în careu pentru Mihai Roman, iar Răuță a vrut să respingă din fața craioveanului și a lovit mingea greșit, trimițând în propria poartă (’13, 1-0).

Oaspeții au restabilit egalitatea după o învălmășeală în careul lui Pigliacelli, autor fiind Adrian Șut (’29, 1-1).

„Leii“ au revenit pe tabelă grație lui Ivan Martic, care a profitat de o gafă a lui Calancea, mai exact după o minge respinsă imprecis, și a șutat peste grupul de jucători în poarta rămasă goală (’41, 2-1).

Craiova își putea mări avantajul în minutul 70, dar șutul juniorului de 16 ani și jumătate, Ștefan Baiaram, a lovit bara din stânga porții.

Publicul a avut emoții în finalul întâlnirii, dar cele două mari ocazii ale Clinceniului au fost rezolvate de Mirko Pigliacelli.

Oaspeții au egalat în prelungiri, când Nsiah a reluat cu latul, de la câțiva metri centrare de pe stânga (’90+3, 2-2), moment în care publicul i-acerut demisia lui Corneliu Papură.

Deși presiunea a fost imensă, Vasile Constantin, juniorul introdus pe final, a reușit un gol de generic, un șut din afara careului sub bara lui Calancea și astfel punctele au rămas în Bănie (’90+5, 3-2).

De menționat faptul că în acest meci, Corneliu Papură a debutat trei juniori în Liga I: Marian Șerban, Ștefan Baiaram și Vasile Constantin.

„U“ Craiova: Pigkiacelli – Martic, Kelic, Acka, Bancu – Ivanov, M. Șerban (’29, Mateiu), Qaka – Bărbuț, M. Roman (’77, Fortes), Baiaram (’83, V. Constantin). Antrenor: Corneliu Papură.

Clinceni: Calancea – Fl. Achim, Răuță, Patriche, Dobrescu – Șut, B. Barbu (’71, Vojtus) – B. Ilie (’46, P. Pârvulescu), Olariu (’56, Paturca), Nsiah – Buziuc. Antrenor: Ilie Poenaru.

Cartonașe galbene: Kelic ’53 / Patriche ’54.

Au arbitrat: Marian Barbu – Marius Nicoară, Marius Badea; Lucian Rusandu.

Observatori: Eduard Dumitrescu (CCA), Paul Cazan (LPF).

Următorul meci al alb-albaștrilor va avea loc în Liga Europa. Bancu și colegii săi vor juca joi, de la ora 20.00, tot pe „Ion Oblemenco”, împotriva azerilor de la FK Sabail, în manșa secundă a turului I preliminar. În tur, la Baku, gruparea din Bănie a câștigat cu 3-2.

În runda viitoare din Liga 1, Universitatea Craiova va juca pe terenul lui Dinamo, derbiul fiind programat duminică, de la ora 21.00.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS