Simona Halep vine luni în România, cu trofeul de la Wimbledon, potrivit News.ro. Ea a declarat la conferința de presă după finala de la Wimbledon că va reveni luni în România şi că are în plan să își ia și o vacanță.
Jurnaliștii veniți la conferința de presă s-au arătat interesați de primirea pe care românii o vor face luni Simonei Halep.
„N-am idee. Mai întâi am cina campionilor, mâine noapte, nu mă grăbesc să ajung acasă! Luni, cred că va fi probabil cam la fel ca după Open-ul francez. O să vedem, nu am idee!”, a răspuns românca.
Ea a spus și că se pregătește de vacanță, iar apoi va reveni la planurile competiționale.
„Apoi urmează sezonul din America, îmi doresc să fac o treabă bună la US Open, anul trecut am plecat prea devreme”, a declarat Simona Halep.
Cel mai bun joc al Simonei
Simona Halep a devenit prima sportivă din România care câștigă turneul de mare prestigiu de la Wimbledon.La câteva ore după terminarea meciului, sportiva a scris pe Facebook că a jucat cel mai bun meci din viaţa ei la Wimbledon.”Astăzi am jucat cel mai bun meci din viaţa mea şi am devenit Campioană la Wimbledon! Încă am impresia că e un vis… Mulţumesc tuturor celor care au crezut în mine şi m-au susţinut”, a scris Simona Halep pe Facebook atât în limba enegleză cât și în limba română.