-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportRomânia a încheiat FOTE pe locul 11, cu 19 medalii

România a încheiat FOTE pe locul 11, cu 19 medalii

România a încheiat ediţia 2019 a Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE), care s-a desfăşurat la Baku (Azerbaidjan) în perioada 21-27 iulie, pe locul 11 în clasamentul pe naţiuni. Delegația noastră a contabilizat cu 19 medalii, dintre care 4 de aur, 10 de argint şi 5 de bronz, notează Agerpres.

Primele trei poziţii ale ierarhiei pe medalii au fost ocupate de Rusia, cu 66 de medalii (28 de aur, 17 de argint şi 21 de bronz), Marea Britanie, cu 25 de medalii (11 de aur, 12 de argint şi 2 de bronz) şi Turcia, cu 27 de medalii (11 de aur, 6 de argint şi 10 de bronz).



Cele 19 medalii ale României au fost cucerite la şase discipline după cum urmează:



Lupte – Georgiana Lavinia Antuca (aur, cat. 46 kg).

Judo – Giorgia-Barbara Hagianu (aur, cat. 40 kg), Ana-Maria Pîrvu (argint, cat. 49 kg), Robert-Alexandru Matei (argint, cat. 50 kg), Alexandra-Maria Paşca (bronz, cat. 52 kg).

Înot – David Popovici (aur la 100 m liber, argint la 50 m liber, argint la 200 m liber), Bianca Andreea Costea (aur, 50 m liber).

Gimnastică artistică – echipa feminină a României (argint, Irina Antonia Duţă, Silviana Maria Sfiringu-Gheorghe şi Ioana Andreea Stănciulescu), Silviana Maria Sfiringu-Gheorghe (argint la bârnă, bronz la sărituri, bronz la sol ), Ioana Stănciulescu (argint la sol, bronz la parelele), Robert Burtănete (argint, sărituri), Gabriel Burtănete (bronz, sărituri).

Volei – echipa naţională feminină a României (argint, Adriana Valentina Alexandru, Francesca Ioana Alupei, Maria Dulău, Alexia-Ioana Căruţaşu, Andra Elena Cojocaru, Mara Dumitrescu, Denisa Ioana Ionescu, Alexandra Spînoche, Isabela Florina Murariu, Georgiana Florentina Popa, Andreea Cristina Murar, Madalina Airoaie).

Atletism – Talida Sfârghiu (argint, 1.500 m).

Am avut 103 sportivi



România a fost reprezentată de 103 sportivi la cea de-a 15-a ediţie de vară a Festivalului Olimpic al Tineretului European, desfăşurată în perioada 21-27 iulie la Baku (Azerbaidjan). Sportivii români cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani au participat la atletism, ciclism, gimnastică artistică, handbal, înot, judo, lupte, tenis şi volei, nouă dintre cele zece sporturi ale competiţiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS