2.8 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportCosmin Toboşaru l-a făcut mândru pe Ion Joiţa

Cosmin Toboşaru l-a făcut mândru pe Ion Joiţa

Pugilistul craiovean Cosmin Toboșaru, sportiv legitimat la SCM Craiova, a avut un sfârşit de săptămână fericit. Elevul lui Ion Joiţa a participat la Campionatul Naţional de Tineret, competiţie desfăşurată la Bacău în intervalul 12-17 august, şi a cucerit medalia de aur la categoria 56 kg. La turneul băcăuan Joiţa a participat şi cu Cosmin Stuparu, însă acesta nu a ajuns să lupte pentru medalii, terminând pe locul 5.

„Sunt foarte mulţumit de rezultatul lui Toboşaru. A boxat cu doi băieţi de la Iaşi şi cu unul din Bucureşti. În primul meci a întâlnit un sportiv foarte tare, dar l-a depăşit clar, cu 5-0. În al doilea a boxat cu un sportiv de la Olimpia Bucureşti, care a abandonat în repriza a doua, iar sâmbătă a luptat cu cel de-al doilea ieşean şi l-a bătut cu 3-2. Decizia a fost corectă, a fost şi preşedintele federaţiei acolo, care e de la Iaşi, dar nu a comentat, pentru că Toboşaru a câştigat clar“, a declarat Ion Joiţa, pentru GdS.

„Pentru Toboşaru urmează două zile libere, iar peste zece zile pleacă la Campionatele Europene de la Sofia (Bulgaria), care vor avea loc la începutul lunii septembrie şi ne dorim să ajungă cât mai sus. Pentru mine urmează alte ore în sala de antrenament cu copiii, pentru că în octombrie vom participa la Campionatul Naţional de Juniori. Acolo merg cu cinci sportivi, respectiv Narcis Jancu, Andrei Nistor, Cristian Nae, Camen Florin şi Ionuţ Cristinoiu, şi vreau medalii“, a mai spus maestrul Ion Joiţa.

Băieţii lui Dragomir nu au prins medaliile

SCM Craiova s-a prezentat la Campionatele Naţionale de Tineret de la Bacău şi cu doi sportivi antrenaţi de Ion Dragomir şi Dora Mustăţea. Din păcate, evoluţiile acestora nu le-au permis să aspire la medalii, ambii oprindu-se în fazele inferioare.

„Ne place să ne lăudăm cu rezultatele bune, dar trebuie să le acceptăm şi pe cele mai slabe. Am mers cu doi sportivi la Bacău, dar, din păcate, nu am reuşit să obţinem niciun loc pe podium. I-am avut în ring pe Bogdan Dumitru, la 69 kg, şi Ştefi Eduard Schafer, la +91 kg (supergrea). Faptul că nu am prins medalii acum nu îi demoralizează pe băieţi, ci îi va ambiţiona pentru viitor, pentru că îi cunosc foarte bine. Aşteptăm acum Campionatul Naţional feminin, unde ne aşteptăm să obţinem şi medalii frumoase“, a declarat Ion Dragomir, pentru GdS.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS