Runda a 4-a din Liga Florilor a fost favorabilă doar pentru campioana SCM Vâlcea. După înfrângerea Craiovei, scor 17-22 cu Minaur Baia Mare, nici CSM Slatina nu a reuşit să ia vreun punct în partida susţinută în compania Coronei Braşov.
Campioana SCM Vâlcea a bifat cel de-al patrulea succes consecutiv în Liga Florilor, impunându-se clar în Ardeal, cu 34-23, în faţa Universităţii Cluj. Oltencele au făcut o primă repriză foarte bună, în care apărarea a fost la înălţime, iar atacul a fost extrem de productiv. La pauză, scorul indica 20-8 pentru formaţia din Zăvoi. În partea secundă, jucătoarele Vâlcii au luat piciorul de pe „acceleraţie”, iar Clujul s-a mai apropiat. S-a terminat 34-23, scor suficient pentru ca SCM Vâlcea să rămână lider şi după etapa a 4-a.
„U“ Cluj: Prodan, Țăgean – Dindiligan (2 goluri), Tămaș, Chintoan (3), Pica, Necula (3), Drăgănoiu, D. Lazăr (7), Gandulfo (3), Moraru (4), Boian, Mincu (1), Ani-Senocico. Antrenor: Alin Bondar.
SCM Vâlcea: Dumanska, Batinovici (5), Ciucă – Samara da Silva (2), Fraga (1), Norgaard (3), Florica (7), Elghaoui (5), Băcăoanu (3), Glibko (3), Adespii (3), M. Lopez, Zamfirescu, Savu, Badea (6), Gonzales (1). Antrenor: Florentin Pera.
În urma acestui succes, formaţia pregătită de Florentin Pera poate pregăti în tihnă derbiul campionatului, cu CSM Bucureşti. Partida este programată sâmbătă, 21 septembrie, de la ora 15.30 (TVR HD).
CSM Slatina a ajuns la a treia înfângere consecutivă
La rândul său, CSM Slatina a înregistrat încă o înfrângere în Liga Naţională, a treia consecutivă. Elevele Victorinei Bora au cedat la Braşov în faţa Coronei, surpriza plăcută din acest start de sezon. S-a încheiat 31-22 pentru ardelence, iar formaţia de pe malul Oltului rămâne în subsolul clasamentului, cu un singur punct obţinut în patru meciuri.
Pentru jocul de la Braşov, Victorina Bora s-a folosit de următorul lot: Stan, Nagy, Dulgheriu – Cîrligeanu (1), Corban (3), Ostase (5), O. Andrei (3), Stoicănescu (3), Fulgoi (1), Chitacu (4), Vasiliu, I. Andrei, L. Popescu, Şchiopu, Rusu (1).
Liga Florilor / rezultatele etapei a 4-a:
-sâmbătă, 14 septembrie: Rapid București F – Gloria Buzău F 27-31, SCM Craiova – Baia Mare 17-22, Bistriţa – Zalău 24-23, CSM Bucuresti – HCM Slobozia 27-21, Corona Brașov – CSM Slatina 31-22, ‘U’ Cluj – Râmnicu Vâlcea 23-34, Magura Cisnadiei – Dunărea Brăila 25-26.
Clasament: 1. SCM Rm. Vâlcea 12 puncte (golaveraj 115-81) 2. Corona Brașov 12 (113-85) 3. CSM București 9 (109-91) 4. Gloria Buzău 9 (107-95) 5. Minaur Baia Mare 7 (94-93) 6. HC Zalău 6(100-95) 7. Dunărea Brăila 3 (102-98) 8. Gloria Bistriţa 6 (89-91) 9. SCM Craiova 6 (86-93) 10. Măgura Cisnădie 4 (100-100) 11. AHCM Slobozia 4 (89-103) 12. CSM Slatina 1 (91-120) 13. Rapid București 0 (87-111) 14. U Cluj Napoca 0 (84-110).
Etapa a 5-a:
-vineri, 20 septembrie: HC Zalău – Corona Braşov.
-sâmbătă, 21 septembrie: CSM Slatina – Măgura Cisnădie, Dunărea Brăila – U.Cluj, Minaur Baia Mare – Rapid Bucureşti, AHCM Slobozia – SCM Craiova, SCM Vâlcea – CSM Bucureşti, Gloria Buzău – Gloria Bistriţa.
Citeşte şi: Universitatea Craiova, debut cu dreptul în divizia A
Articol scris de Tibi Cocora