Ion Joiţa, unul dintre antrenorii secţiei de box de la SCM Craiova, are toate motivele să se bucure şi să se laude după participarea elevilor săi la ediţia a 4-a a Memorialului „Doru Filip”. Competiţia, cunoscută şi sub denumirea Centura de Aur, s-a desfăşurat sâmbătă, la Rovinari şi a avut la start sportivi şi din Ungaria, Scoţia şi Republica Moldova.
Ion Joiţa s-a prezentat la Rovinari cu doi pugilişti şi cu ambii a reuşit să cucerească locul întâi. În discuţie intră Cosmin Stuparu, la 56 de kilograme tineret, şi Luis Florin Camen, la categoria 50 kilograme juniori.
Joiţa: Sunt foarte mulţumit de rezultate
Maestrul Ion Joiţa a declarat pentru GdS că este încântat de evoluţiile elevilor săi. Acesta a exultat mai ales că victoriile finale au venit în urma unor dispute cu boxeri importanţi.
„Sunt foarte mulţumit de rezultate. Camen Luis Florin a boxat cu un sportiv de la Suceava, Cristian Măzăreanu. Acesta a fost vicecampion european anul acesta la categoria 46 kg. L-a bătut Camen fără drept de apel, decizia fiind 5-0. În felul acesta a rămas şi în lotul naţional Camen, pentru că lupta a reprezentat şi un criteriu de selecţie. La rândul său, Cosmin Stuparu a învins un sportiv de la Zărneşti, pe Rareş Costea. Acesta a fost medaliat cu bronz la naţionalele României la 56 kg. Au muncit mult băieţii mei şi iată că acum culeg şi roadele“, a spus Ion Joiţa, pentru GdS.
Aşteaptă cu nerăbdare Campionatul Naţional de Juniori
Antrenorul de la SCM Craiova aşteaptă nerăbdător şi Campionatul Naţional de Box Juniori. Competiţia va avea loc pe 7 octombrie, la Brăila.
„Duminică dimineaţă plecăm la Brăila. Am mari speranţe de medalii acolo. Merg cu cinci sportivi: Narcis Jancu, Nae Gheorghe, Ionuţ, Cristinoiu, Luis Florin Camen şi Andrei Nistor. Sigur vom face o figură frumoasă la Brăila, pentru că băieţii s-au pregătit foarte bine“, a comentat Ion Joiţa.