0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportGladiatorii lui Torcea au făcut prăpăd la medalii în Ardeal

Gladiatorii lui Torcea au făcut prăpăd la medalii în Ardeal

-

Toamna a adus în prim-plan culturismul şi fitness-ul şi, inevitabil, clubul Gladiator Gym Craiova, care s-a autodepăşit în acest an. După evoluţia încântătoare de la Cupa României, unde şi-a adjudecat opt medalii (șapte de aur şi una de argint), clubul din Valea Roşie, păstorit de maestrul Costel Torcea, a „rupt“ scenele din Ardeal.

Trei medalii la Braşov, la CN de Seniori

La sfârşitul lunii septembrie, mai exact pe 28, la Braşov, s-a desfăşurat Campionatul Naţional de Seniori. Clubul craiovean a participat cu doi sportivi, ce au câştigat trei medalii.

„Gladiator Gym a mers la Braşov cu doi băieţi. George Cătălin Ştefănescu a obţinut medalie de aur la Bodybuilding Classic 180 cm. El a obţinut şi titlul de campion al campionilor (a câştigat şi Open-ul – n.r.), deci a luat două medalii de aur. Apoi, Liviu Teodor Tudoran şi-a păstrat medalia de bronz de anul trecut la Men’s Physique 176 cm. Deplasarea au făcut-o cu maestrul Cristi Firică, iar lucrurile au decurs foarte bine din toate punctele de vedere. Sunt foarte mulţumit. Să ai doi sportivi la un concurs şi să te întorci cu trei medalii nu stă la îndemâna oricărui club“, a explicat antrenorul federal Costel Torcea, pentru GdS.

10 sportivi – 10 medalii la Sibiu

La o săptămână distanţă, mai exact în weekendul trecut, Sibiul a găzduit Campionatul Naţional de Juniori şi Masters. De asemenea, rezultatele au fost încântătoare.

„Acolo au făcut deplasarea 10 sportivi ai clubului nostru. Nimeni nu se aşteaptă ca la un Campionat Naţional toţi să intre în finală. Şi, culmea, să obţină opt medalii de aur, una de argint, una bronz şi să avem şi un loc 4, dar noi am reuşit şi acest lucru. S-a văzut clar că toţi sportivii au respectat cu sfinţenie sfaturile mele şi ale lui Cristi. După cum bine ştiţi noi nu ne jucăm cu pregătirea. Suntem foarte stricţi, dar se văd şi rezultatele“, a comentat Costel Torcea.


Iată performanţele reuşite de Gladiator Gym:

  • locul I: Narcisa Bivolaru (Bikini Fitness Junioare, 21-23 ani, +160 cm; Bikini Fitness Junioare Overall), Adina Ivaşcu (Body Fitness Masters, 35-39 ani, Open), Sebastian Pană (Men’s Physique, 16-20 ani, 174 cm), Alberto Şerban (Culturism Juniori Mici, 16-20 ani, 60 kg), Florentin Corbeanu (Men’s Phisique Masters, 45-49 ani, Open), Andrei Alexandrescu (Culturism Masters, 40-44 ani, 90 kg), Costel Torcea (Culturism Masters, 50-54 ani, +80 kg).
  • locul II: Victor Popa (Men’s Phisique Masters, 40-44 ani, Open).
  • locul III: Claudiu Marian Dogaru (Bodybuilding Classic, 40-44 ani, Open)
  • locul 4: Ionuţ Corovie (Men’s Phisique Masters, 40-44 ani, Open)

Torcea, încântat de fete

Costel Torcea s-a arătat încântat de evoluţiile fetelor de la Gladiator Gym.

„La Sibiu am făcut deplasarea cu dubla campioană de anul trecut şi la junioare, şi la senioare, Narcisa Bivolaru. Este o fată cu un potenţial extraordinar. Ea şi-a păstrat titlul de campioană, dar a luat şi a doua medalie, la Open, deci a ieşit campioana campioanelor. A intrat pe scenă la Masters şi Adina Ivaşcu, fata noastră din Severin. I-am schimbat disciplina de data asta, pentru că am constatat că îi stă mult mai bine la Body Fitness la peste 35 de ani. Spre surprinderea mea, Adina a ieşit campioană. Nu mi-a venit să cred! A fost într-o formă impecabilă. Fata asta munceşte extraordinar de mult şi este şi ajutată de soţul ei, Alex Ivaşcu. Datorită lor şi anul viitor, în Severin, cu ajutorul autorităţilor locale, în colaborare cu Federaţia Română de Culturism şi Fitness, se va organiza al doilea Campionat Balcanic“, a explicat Torcea.

Surprins plăcut de forma sportivă a băieţilor

Maestrul şi totodată antrenorul federal Costel Torcea a fost plăcut surprins de majoritatea elevilor săi, care au arătat o formă extraordinară la Sibiu.

„A intrat în luptă rebelul Sebastian Pană. În primăvară a ieşit vicecampion balcanic, apoi s-a axat pe distracţie. A revenit în sală, asta şi datorită lui Cristi Firică, pentru că l-a scuturat puţin. A revenit, s-a pregătit şi a ieşit campion. Nici nu mă aşteptam să prindă finala, iar acum trebuie să-mi scot pălăria în faţa lui. După aceea au intrat cei de la Masters, la Men’s Psihique. Aici am avut puţină părere de rău. Campionul nostru de anul trecut, Victor Popa, şi-a pierdut titlul, a luat medalie de argint. Este mulţumitoare această medalie datorită faptului că el a avut un an dificil, cu multe probleme personale grave. Sunt mulţumit că nu a renunţat şi că a urcat pe scenă şi, iată, a ieşit vicecampion naţional.

La această categorie a intrat şi Ionuţ Corovie. Este un sportiv care nu se pregăteşte de foarte mult timp cu noi, la Gladiator, dar un tip cu o ambiţie de fier, cum rar am întâlnit la un om trecut de 40 de ani, cu familie şi serviciu solicitant. El a fost la un punct de medalie, luând locul patru. Pentru mine, este un loc mulţumitor, ţinând cont că el a făcut până acum șapte luni sport de întreţinere.

Tot la Men’s Psihique, dar la 45-49 de ani, după fix 28 de ani, fostul campion naţional de juniori de la vremea respetivă, Florentin Orbeanu, a urcat pe scenă la insistenţele noastre. El a mai câştigat luna trecută nişte medalii de aur la competiţii naţionale, dar de data asta a făcut-o la Campionatul Naţional. S-a întrecut pe el şi a ieşit campion. A prins cu această ocazie şi lotul naţional, care urmează să facă deplasarea la Campionatele Mondiale din Spania. A intrat pe scenă şi multiplul campion naţional, balcanic şi medaliat cu bronz la Mondiale, Andrei Alexandrescu. El şi-a păstrat din nou titlul fără nicio emoţie. Este un băiat serios şi are un parcurs extraordinar ca sportiv“, a spus Torcea.

Torcea şi-a mai adjudecat un titlu naţional

Costel Torcea nu avea de gând să concureze în acest an, dar a făcut-o şi şi-a mai trecut în cont un titlu naţional la Masters.

„Spre finalul competiţiei au urcat pe scenă şi moşii, printre care m-am regăsit şi eu. Am obţinut din nou titlul de campion, deşi hotărâsem ca anul acesta, fiind prins şi cu nişte evenimente frumoase în familie, să nu concurez deloc. Fiind înconjurat numai de campioni şi de componenţi ai lotului naţional a trebuit să mă pregătesc şi uite că am ajuns pe scenă şi am luat din nou medalia de aur. Nu ştiu al câtelea titlu de campion este, am câteva zeci, dar mai important este că fac ce-mi place“, a mărturisit Torcea, mulţumindu-i bunului său prieten Petre Popa, pentru tot sprijinul oferit.

Nu există pauză pentru Gladiator Gym, pentru că la sfârşitul lunii noiembrie, începutul lui decembrie, va avea loc Campionatul Mondial din Spania: „La noi nu există pauză, pentru că până la sfârşitul anului vom merge la Mondiale. Voi face parte din lot, alături de Narcisa, Alberto, Sebastian, Andrei, Corbeanu. Iar restul sportivilor continuă antrenamentele pentru Campionatele Europene şi Balcanice de anul viitor“.

Poliţistul Orbeanu a raportat o convocare la lot pentru Mondiale

Surpriza plăcută din sânul echipei Gladiator Gym a oferit-o Florentin Orbeanu. Poliţist la circulaţie în afara sălii de sport, Florentin a revenit în competiţii după o pauză de 28 de ani şi este decis să nu dezamăgească nici la Mondiale, fiind unul dintre cei selecţionaţi de antrenorii Costel Torcea şi Cristi Firică.

„În urmă cu 28 de ani, tot sub îndrumarea maestrului Torcea, am ieşit campion naţional de juniori. Am oprit antrenamentele din diverse motive. În ultima perioadă am revenit la sală şi am făcut pregătire sub îndrumarea maestrului Torcea. Am început să glumim pe tema participării mele la competiţiile naţionale, asta pentru că i-am tot însoţit pe băieţi la diversele concursuri din ţară. M-am gândit bine la propunea lui Torcea de a reveni în competiţii şi am acceptat. Primul concurs a fost în septembrie, la Reghin, unde am ocupat locul I, a urmat Cupa României de la Severin unde am obţinut tot prima poziţie şi acum am ieşit campion naţional. Este greu să obţii nişte rezultate atât de bune într-un timp atât de scurt şi sunt mândru.

Antrenamentele sunt foarte dure, dieta este drastică şi trebuie să-ţi placă. Cu dieta m-am descurcat foarte greu, am dat jos 8 kg în decurs de cinci luni, dar trei au fost într-o săptămână. Ţinând cont că în decembrie are loc Campionatul Mondial în Spania, şi maestrul Torcea m-a convocat la lot, sper să fac o figură frumoasă. Eu sunt fericit numai prin faptul că îmbrac tricoul României, dacă mai obţin şi un rezultat bun, atunci va fi ceva extraordinar“, a punctat agentul Florentin Orbeanu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Negocieri pentru formarea Guvernului

PSD, PNL și UDMR au reluat negocierile pentru formarea...

ȘTIRI GdS