Delegația României s-a întors luni de la Campionatele Mondiale de Juniori (16-23 de ani) de la Budapesta, în urma cărora s-a clasat pe un onorant loc 5 în clasamentul pe națiuni. Antrenorul federal al tuturor loturilor naţionale, craioveanul Costel Torcea, a vorbit în exclusivitate pentru GdS despre participarea la turneul final din Ungaria.
„Lotul României a cuprins 18 sportivi, aceştia fiind însoţiţi de maestrul Cristian Firică şi antrenorul Gusti Moldovan. Eu nu am putut să fac deplasarea cu ei, pentru că urmează ca săptămâna viitoare să merg la Tarragona, în Spania, cu lotul naţional la Campionatul Mondial de Master. Fiind întrebaţi înainte de plecarea în Ungaria de către conducerea federaţiei la ce bilanţ de medalii ne aşteptăm, cu o reţinere foarte mare am spus maximum două medalii şi două loturi în finale, asta însemnând locurile 4-6 (toate punctează – n.r.).
La momentul respectiv am văzut pe faţa conducerii federaţiei, a preşedintelui Gabriel Toncean în special, o dezamăgire. Asta ţinând cont la cât de mult se munceşte, la ce condiţii avem şi la nivelul la care a ajuns culturismul şi disciplinele fitness, body-fitnessul, bikini şi men’s physique. Cu atât mai mult că în urmă cu două săptămâni, Cristi Firică s-a întors din Emirate, unde a mers cu un lot format din patru seniori, cu o medalie de bronz, prin Ionuţ Lepădatu, un loc 4, prin Dragoş Enuţă, şi un loc 5, prin Cosmin Iancu. Deci a fost un rezultat extraordinar de bun la nivel de seniori, la un Campionat Mondial de la Fujairah“, a spus Torcea.
„A fost o surpriză plăcută pentru toată lumea“
Maestrul Costel Torcea s-a declarat uimit de performanţele înregistrate de români în Ungaria.
„La nivel de lot naţional, bilanţul este de 11 locuri în finală. Am avut trei medalii de aur, două de bronz, trei locuri 4 şi un loc 5. Am avut şi o medalie de argint la Open body-fitness. Este un rezultat extraordinar de mare! Bineînţeles că reprezentanţii federaţiei au fost încântaţi. Atâta timp cât eu, Cristi Firică şi Gusti Moldovan nu ne aşteptam, vă daţi seama că nici dumnealor nu credeau. A fost o surpriză plăcută pentru toată lumea. Eu şi cu colegii mei antrenori am făcut nişte mutări de discipline în cadrul sportivilor. I-am pus unde am considerat că este mai bine şi se pare că alegerile au fost perfecte. Spre exemplu, una dintre fete a ieşit campioană mondială“, a spus Torcea.
Cei trei „gladiatori“ craioveni l-au mulţumit
Costel Torcea a trimis la Budapesta trei dintre reprezentanţii clubului Gladiator Gym Craiova şi toţi trei au încântat.
„Din cadrul lotului, au făcut parte şi trei gladiatori. Este vorba de Alberto Şerban, puştiul de 16 ani care anul acesta a reuşit să iasă campion naţional. Apoi rebelul Sebastian Pană şi dubla campioană naţională la bikini Narcisa Bivolaru. Alberto a reuşit să iasă pe locul 5 la Junior Men Classic Bodybuilding 16-20 ani. Sper ca asta să-l încurajeze ca pe viitor să-l motiveze să meargă mai departe. Potenţialul lui este mai mare. Narcisa a prins top 10, un rezultat bun. Ea a punctat pentru echipa României.
Trebuie să recunosc că singurul sportiv din cadrul lotului, la care nu mă aşteptam să ia medalie şi eram foarte mulţumit dacă prindea un loc 5 sau 6, era Sebastian Pană. De data asta ne-a uimit şi ne-a pus la colţ pe mine şi pe Cristi Firică. El a ieşit campion mondial la Junior Men’s Physique 16-20 ani, un rezultat imens. Eu glumesc când îl fac rebel, pentru că el este un băiat serios, muncitor şi cu un caracter frumos. Are în schimb meteahna lui, îşi ia pauze cam când vrea. De aceea îşi mai ia capace de la mine, şuturi în fund de la Firică… După Campionatul Balcanic, când el a ieşit vicecampion, am avut cu el o discuţie. Din momentul acela i-am spus şi lui Cristi că nu mă mai bag şi că îl dau afară din club dacă vom continua pe aceeaşi linie. Cristi Firică, având o altă metodologie şi prin prisma profesiei pe care o are, fiind decanul Facultăţii ‘Spiru Haret’, l-a luat lângă el şi l-a mobilizat. Acum suntem foarte bucuroşi“, a explicat conducătorul CS Gladiator Gym.
Torcea tânjeşte după o medalie în Spania
Ultima acţiune mare din acest an competiţional va avea loc săptămâna viitoare, la Tarragona (Spania). Pe 7-8 decembrie se va desfăşura Campionatul Mondial de Masters, iar acolo va concura şi maestrul Costel Torcea.
„A fost un an foarte greu pentru mine ca antrenor federal. Am avut foarte mult de muncă cu loturile naţionale şi nu credeam că voi merge în Spania. Motivul care m-a determinat să iau decizia să merg la acest Campionat Mondial din Spania a fost legat de zăpăciţii ăştia de copii din preajma mea. Mi-au zis după Campionatele Naţionale, unde am obţinut al nu ştiu câtelea titlu de campion, ‘hai maestre să vedem şi Mondialele’. A contat şi faptul că Florentin Corbeanu s-a întors după 30 de ani şi a ieşit campion naţional, iar acum va merge la Mondiale. Am făcut o echipă să ne pregătim atunci.
Îl avem în gaşcă pe Andrei Alexandrescu, fost medaliat la Mondiale. Apoi patronul meu, Petre Popa, a insistat, familia, prietenii şi toată lumea din jurul meu m-au susţinut. Am cerut voie conducerii federaţiei să fac lucrul ăsta, pentru că nu poţi să laşi un lot şi să te pregăteşti singur. Preşedintele Toncean m-a susţinut, la fel şi Biroul Federal. Îmi doresc ca la Campionatele Mondiale din Tarragona, ca sportiv, să prind o formă astfel încât să nu-mi reproşez nimic atunci când cobor de pe scenă. Încerc să prind cea mai bună formă posibilă şi, mai departe, juraţii îmi vor da locul pe care-l merit şi îl voi accepta cu fruntea sus. Ca antrenor federal, când mă întorc acasă îmi doresc să fac un bilanţ în faţa Biroului Federal la categoria Masters la fel de bun ca la juniori şi să stăm în prima bancă la ceremonia de final de an“, a subliniat Costel Torcea.
Iată performerii României la CM din Ungaria
Ștefana Sandu – locul 1 – Junior Women Body Fitness 16-20 ani
Sebastian Pană – locul 1 – Junior Men’s Physique 16-20 ani
Eleonor Rujan – locul 4 – Junior Men’s Physique 16-20 ani
Andrei Trocea – locul 4 – Junior Men Bodybuilding
Alberto Șerban – locul 5 – Junior Men Classic Bodybuilding 16-20 ani
Sebastian Șerpescu – locul 1 – Junior Men’s Physique up to 174 cm 21-23 ani
Sebastian Șerpescu – Overall – Junior Men’s Physique up to 174 cm 21-23 ani
Ciprian Borcan – locul 3 Junior Men’s Physique up to 174 cm 21-23 ani
Alexandru Iordan – locul 4 – Junior Men’s Physique up to 178 cm 21-23 ani
Florinel Tămășanu– locul 5 – Junior Men’s Physique over 178 cm 21-23 ani
Amalia Mali – locul 4 – Junior Women Fitness over 163 cm 21-23 ani
Sebastian Scînteianu – locul 3 – Junior Men’s Fitness 21-23 ani.
Citeşte şi: Liga a IV-a Dolj / Etapa 14, a treia cea mai prolifică din turul campionatului