-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportCS Universitatea Craiova şi LPS „Petrache Trişcu“ organizează Trofeului „Alfredo Bachelli“

CS Universitatea Craiova şi LPS „Petrache Trişcu“ organizează Trofeului „Alfredo Bachelli“

CS Universitatea Craiova, în colaborare cu LPS „Petrache Trișcu“ din Bănie și cu Federația Română de Scrimă, organizează vineri, 29 noiembrie, a noua ediție a Trofeului „Alfredo Bachelli“ la spadă feminin și masculin. Concursul va fi găzduit de sala de scrimă a LPS „Petrache Trişcu“ şi va alinia la start peste 100 de sportivi, din mai multe ţări din Europa.

Primele dueluri vor avea loc de la ora 9.00, iar finalele sunt programate în jurul orei 18.00 şi vor fi transmise în direct de TVR.

„Suntem bucuroşi să anunţăm organizarea celei de-a noua ediţie a Trofeului ‘Alfredo Bachelli’. Va fi o participare numeroasă şi va fi prezentă şi echipa naţională de fete. Totodată, a doua zi, vor avea loc şi Campionatele Naţionale de Seniori Fete. Am organizat special concursul internaţional în preajma competiţiei interne, ca să nu trebuiască să mai vină încă o dată pentru noi“, a explicat directorul CS Universitatea Craiova, Pavel Badea, pentru GdS.

În 2018, Trofeul „Alfredo Bachelli“ a fost câştigat de Ana Maria Popescu (CSA Steaua), respectiv Adrian Dabija (CS Dinamo).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS