6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportCupa Doljului la table şi-a desemnat câştigătorii

Cupa Doljului la table şi-a desemnat câştigătorii

În acest weekend, a avut loc, la Craiova, Cupa Doljului la table şi Backgammon, organizată de Clubul Sportiv Forţa Oltenia, cu sprijinul Ministerului Tineretului şi Sportului prin DJTS Dolj. Competiţia a avut loc în sala de sport „Voinţa“ şi a avut parte de o prezenţă considerabilă: 64 de jucători sâmbătă, la table, şi 28 de jucători duminică, la Backgammon.

La primul concurs, cel de table, Florin Rizea a fost cel mai inspirat şi mai norocos jucător. Acesta s-a clasat pe primul loc, urmat de Daniel Gavan şi Stelian Horlea. De partea cealaltă, jocul de Backgammon de duminică a fost intens, mai ales în meciurile din fazele finale. Florin Cocoşilă a câştigat concursul, iar podiumul a fost completat de Alin Porojnicu şi Ilie Voinescu.

„Doljenii îşi doresc cât mai des astfel de competiţii”

Mihai Iliescu, preşedintele clubului Forţa Oltenia Craiova, s-a arătat impresionat de numărul destul de mare de participanţi, chiar dacă vremea nu a fost tocmai prielnică. Totodată, acesta a anunţat şi când se va disputa următoarea competiţie în Craiova.

„Vremea rece şi ploioasă a fost un impediment serios, care a făcut ca unii jucători înscrişi să nu mai poată veni la competiţie. Numărul mare de iubitori ai acestui sport care au participat confirmă încă o dată că doljenii îşi doresc cât mai des astfel de competiţii. A fost, pe de o parte, o oportunitate pentru fiecare jucător de a-şi verifica potenţialul de joc în compania celor mai buni din judeţ. Totodată, dar a fost şi un prilej pentru clubul nostru de a selecta cei mai valoroşi jucători, în vederea participării la viitorul Campionat Naţional“, a declarat Mihai Iliescu.

„Cea mai mare satisfacţie a organizatorilor a fost că toţi jucătorii, fără excepţie, la final s-au arătat interesaţi de viitoarele competiţii care se vor organiza. Prima dintre ele va fi tradiţionala Cupă a Sărbătorilor de Iarnă, care va avea loc duminică, 29 decembrie, la sediul DJTS Dolj“, a declarat Mihai Iliescu, preşedintele clubului Forţa Oltenia Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS