8.4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalCârţu îl taxează pe Pițurcă: „Dacă nu-i convine, nimeni nu-l forțează!“

Cârţu îl taxează pe Pițurcă: „Dacă nu-i convine, nimeni nu-l forțează!“

Sorin Cârțu, preşedintele Universităţii Craiova, a taxat declaraţia antrenorului Victor Pițurcă, potrivit căreia pleacă dacă nu se va continua cu investiții la nivelul lotului. Intervenţia conducătorului oltean vine după meciul cu FC Voluntari, câştigat chinuit de alb-albaştri.

„Noi am sperat la un alt grafic, dar vedem cum se va termina înainte de play-off. Şi Piţurcă e nemulţumit, dar nu o să dea el din casă sau o să dea vina pe jucători. Nu are nimeni nimic împotriva lui dacă nu ia titlul, atât timp cât proiectul merge mai departe. Dacă nu-i convine, nimeni nu-l forţează. Nici el nu a fost super încântat, e evident, dar sunt posibilităţi să se îndrepte lucrurile. Şi în vară clubul a făcut investiţii, a dat bani pe Ivan, Vătăjelu, Ivanov, Qaka. S-au făcut eforturi financiare de nivelul milioanelor de euro. A contat foarte mult absenţa lui Kolijc sau Cosic. Aştept mai mult de la Ivan, de la Cicâldău, care e preferatul meu. El nu a avut pauză după sezonul trecut, dar e calitate de fotbalist”, a declarat Sorin Cârţu, la Digi.

Sorin Cârţu îl apreciază Cristiano Bergodi

Conducătorul Ştiinţei ar putea avea o variantă extrem de simplă în cazul în care Piţurcă ar renunţa dacă nu-şi îndeplineşte obiectivul. Sorin Cârţu este un admirator al lui Cristiano Bergodi, fapt recunoscut şi aseară.

„Mie îmi place Bergodi, mi-a plăcut mereu. De exemplu a studiat cum să-l anihileze pe Mihăilă, a găsit antidotul. Aşează bine echipa în teren, de aia ne-am chinuit. Au avut o lecţie bine învăţată. Mă bucur că a dat Bălaşa golul victoriei după ce s-a întâmplat la Astra, cu greşeala de la golul lui Budescu. Nu merita să fie stigmatizat, a jucat bine constant“, a menţionat Sorin Cârţu.

Citeşte şi: Victor Piţurcă: V-am spus că vreau campionatul. Dacă nu am şanse, plec!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS