-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportMicuţii de la CS Universitatea şi LPS l-au încântat pe Moş Crăciun

Micuţii de la CS Universitatea şi LPS l-au încântat pe Moş Crăciun

-

Moş Crăciun a avut parte de o primire cu aplauze în această dimineaţă, în sala de sport a LPS Petrache Trişcu. Şi nu numai primirea a fost de 10. Micuţii sportivi de la CS Universitatea Craiova şi LPS Petrache Trişcu i-au pregătit Moşului un spectacol pe cinste. În program au intrat colinde, poezii dedicate iubitului personaj şi iernii. Dar şi dansuri de tot felul, cu coregrafie şi costumaţie aleasă. Toate acestea au fost apreciate din plin de oaspetele de seamă. Drept dovadă, la final, Moş Crăciun le-a oferit copiilor plase pline cu dulciuri.

Pavel Badea: A fost un an pozitiv

Ajutoarele lui Moş Crăciun au afirmat că micuţii sportivi au meritat din plin cadourile. Ei au făcut totodată şi un bilanţ de final de 2019.

„A fost un an pozitiv pentru toţi cei care fac parte din Clubul Sportiv Universitatea Craiova. Avem sportivi ce se bat pentru calificarea la Olimpiadă, avem campioni naţionali, campioni europeni şi mondiali. De fapt, în toate statisticile pe care le-au făcut cei care se ocupă de astfel de clasamente, Clubul Sportiv Universitatea Craiova este foarte bine poziţionat în 2019. Pentru toţi cei care iubesc sportul şi nu numai le urez un călduros ‘La mulţi ani!’, să fie sănătoşi alături de familiile lor“, a declarat Pavel Badea, directorul CS Universitatea Craiova.

Cătălin Brînduşoiu: Aşteptăm cu mare drag această sărbătoare

„În fiecare an ne organizăm în aşa fel încât să depăşim tot ce a fost cu un an înainte. La fel s-a întâmplat şi acum. Aşteptăm cu mare drag această sărbătoare şi ne bucurăm mult de colaborarea cu Pavel Badea. E cea mai mare satisfacţie pe care o poate avea un dascăl atunci când copiii sunt încântaţi de cadourile pe care le primesc. Bucuria lor cea mai mare este atunci când urcă pe podium, dar acum este o recompensă a lor. Noi premiem la această sărbătoare doar elevii cei mici şi clasele 5-6. Din punct de vedere sportiv este un an bun. Anumite secţii, care au avut bază materială şi sportivă proprice au avut rezultate bune.

Putem spune că şi în acest an am dat antrenorul anului şi sportivul anului. Secţiile cu rezultate sunt luptele, judo şi karate. Din păcate suntem într-un regres de vreo şase ani la secţia de atletism. Dar sper ca de la anul, când o să avem această bază sportivă deosebită (noul stadion de atletism din cadrul Complexului Sportiv ‘Ion Oblemenco’ – n.r.), rezultatele să fie din ce în ce mai bune. Spun asta şi pentru că liceul nostru s-a fondat pe temelia celor ramurilor sportive atletism şi scrimă. Să dea Dumnezeu să fie un an 2020 cu rezultate şi mai bune şi toţi sportivii noştri să fie sănătoşi“, a declarat Cătălin Brînduşoiu, directorul adjunct al LPS Petrache Trişcu.

Citeşte şi: AUDIO / Horaţiu Stănescu a făcut bilanţul campionatului judeţean la „Repriza de Sud“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Negocieri pentru formarea Guvernului

PSD, PNL și UDMR au reluat negocierile pentru formarea...

ȘTIRI GdS