Deşi este sportul naţional al României, oina se numără printre acele jocuri care au fost uitate şi care nu mai atrag interes în ţara natală. În cadrul emisiunii „Repriza de Sud“, Cosmin Drăghici, preşedintele clubului sportiv de oină „Hoina Craiova“, ne-a reamintit ce înseamnă cu adevărat acest sport şi cât de iubit este de persoanele care îl practică.
GdS: Cum a debutat această pasiune pentru oină?
Cosmin Drăghici: Pasiunea este moştenită de la tatăl meu. Jucând oină în gimnaziu, mi-a rămas această pasiune, iar acum, când am intrat în învăţământ, mi-am propus să învăţ copiii să joace sportul nostru naţional. La început am avut copii din Botoşeşti-Paia, Rojişte, Cernăteşti, Leu, iar acum, din Giurgiţa, unde am o generaţie de băieţi foarte bună şi suntem susţinuţi şi de primărie. Când am ajuns în Giurgiţa, nu ştia mai nimeni despre acest sport. Acum tot satul se mândreşte cu aceşti copii, care sunt campioni naţionali.
GdS: Cum aţi ajuns atât de repede campioni cu aceşti băieţi? Ce presupune, mai exact, competiţia de oină?
C.D.: Majoritatea copiilor au ajuns să iubească foarte mult oina, iar un lucru făcut cu drag şi ambiţie te poate duce departe. Pot spune că în total sunt 30 de cluburi afiliate la federaţie, cu activitate. Dintre acestea, fiecare club îşi alege competiţiile la care să participe. Campionatele naţionale de oină presupun nişte turnee, care se desfăşoară într-o anumită locaţie. Ne întâlnim o singură dată, primăvara, într-un loc stabilit de federaţie şi fiecare îşi stabileşte strategia pentru anul respectiv. Noi am ieşit campioni la Juniori 3 şi Juniori 4.
GdS: Ce înseamnă mai exact Juniori 3 şi Juniori 4 şi cât de greu este să obţii un trofeu, să câştigi o competiţie?
C.D.: Copiii sub 14 ani sunt cei care se încadrează la Junior trei, în timp ce copiii sub 12 ani se încadrează la Junior 4. Senior se devine după 18 ani, dar ca să participi la competiţii de la o vârstă mai fragedă (15 ani) este nevoie de derogare. În oină sunt mai puţine echipe. Este mai uşor să iei locul 5 pe ţară, dar să ieşi campion naţional trebuie să baţi acele două-trei echipe care sunt în faţă. Practic, să treci de cei mai buni.
Doljul, județul fruntaș la oină
GdS: Cum a luat fiinţă acest club? Ce v-a determinat să puneţi piciorul în prag în 2012? C.D.: Am înfiinţat clubul pentru că am intrat în învăţământ, iar copiilor începuse să le placă oina. Problema principală era că nu puteam participa decât la competiţii şcolare, neavând club afiliat la federaţie. Am depus un efort în acel an, iar acum avem oficial un club afiliat la federaţie. Avem posibilitatea de a semna şi contracte de sponsorizare, care să ne poată ajuta să ne dezvoltăm.
GdS: În Dolj mai există o echipă de oină, CSM Progresul Băileşti, campioană cu fetele.
C.D.: Sunt prieten foarte bun cu antrenorul de la CSM Progresul Băileşti, Cristian Văduva, care este şi secretar general al Federaţiei Române de Oină. Are cea mai bună echipă de junioare din ţară, iar performanţele pe care le-a obţinut sunt extraordinare. Sunt în Dolj şi alte localităţi în care se practică oină, iar lumea vine la competiţii: Botoşeşti-Paia, în Craiova, la Şcoala „Ion Ţuculescu“, Leu, Rojişte, Orodel şi Galicea Mare. Datorită implicării oamenilor, Doljul a devenit judeţul fruntaş la oină, cu toate că tradiţiile mai mari sunt în Moldova şi Maramureş.
GdS: Cum reuşiţi să strângeţi jucătorii? Mai ales că este nevoie de 11 pe teren, la care se adaugă şi schimbările.
C.D.: Sunt trei variante de oină. Cea clasică, în 11 jucători, cea în sală, care se dispută iarna, în şase jucători şi cea pe plajă, care se joacă în opt, vara. Este greu de adus copii care nu ştiu nimic despre acest sport, dar arătându-le, aceştia prind drag. Câştigurile lor sunt, în primul rând, pe plan personal. Majoritatea echipelor sunt din mediul rural, iar mulţi copii n-au ieşit din satul lor. Dacă sunt şi buni, sunt şi apreciaţi. Când se întâlnesc cu alţi sportivi din ţară, leagă prietenii şi chiar păstrează legătura pe reţelele de socializare. Acest lucru contează foarte mult pentru dezvoltarea lor personală, pentru că oina nu aduce un beneficiu financiar.
GdS: Este nevoie de echipamente, de bază sportivă? Dar, ca timp, durează mult un meci?
C.D.: Meciurile de oină nu au o durată fixă de timp. În funcţie de categoria de vârstă, pot dura 15, 30, 45 de minute, poate chiar şi mai mult. Pentru oină nu este nevoie de foarte multe lucruri. Lucrurile necesare pentru a practica acest sport sunt mingea şi bastonul. Avându-le pe acestea, se poate juca oină oriunde, pentru că terenul se poatre trasa în orice loc. Echipamentul de joc este asemănător cu cel de la fotbal atât ca design, cât şi ca preţ. De asemenea, o minge costă 40 de lei, iar bastonul – 80.
GdS: Aceste bastoane au un anumit standard? Se pot găsi peste în orice zonă?
C.D.: Bastoanele sunt făcute din lemn şi pot fi realizate de orice meşter, dacă are măsurile necesare. Ele sunt ca un trunchi de con, cu dimensiuni de 2,5 cm la un capăt, iar la cel gros de 4-5 cm. Diferă ca lungime. Mingea are un diametru de 8 cm, iar greutatea este de 100 – 120 grame.
GdS: În general, se obţin foarte greu informaţii despre oină. Cum reuşiţi să vă promovaţi? C.D.: La federaţie este un preşedinte tânăr, Nicolae Dobre, care se implică foarte mult. În primăvară, la competiţiile şcolare, au fost aproximativ 300 de localităţi care au participat la competiţii, iar acest lucru s-a întâmplat datorită muncii lui. Am avut mereu sprijin din partea sa. S-au realizat multe proiecte şi de aceea pot spune că rezistăm. Prin genul acesta de proiecte atragem fonduri pentru echipamente şi sunt bucuros să spun că toţi copiii clubului nostru sunt îmbrăcaţi în echipamente corespunzătoare.
GdS: Aveţi de gând să participaţi cu aceeaşi echipă până la seniorat?
C.D.: Este visul meu să duc această generaţie până la seniori. Ei sunt foarte buni şi au un talent extraordinar la oină. Acum, rămâne de văzut când vor trece la liceu sau la facultate cât îşi vor dori să meargă mai departe cu acest sport. Sunt cam 10-12 echipe de seniori în România în prezent şi ne dorim să ajungem şi noi acolo.
GdS: Credeţi că toţi aceşti copii îi vor „molipsi“ şi pe cei din familia lor sau chiar şi prietenii? Pot atrage mai multe persoane, astfel încât să fie din ce în ce mai mulţi doritori?
C.D.: În ultimii ani, în aceste proiecte au fost incluşi şi alţi copii. Mai sunt 15-20 de copii care îşi doresc să practice acest sport. Dimineaţa, la ora 8.00, avem antrenament zilnic, iar din această vară, de când am făcut proiectele cu consiliul judeţean şi au fost implicaţi cu toţii, cei mici vin primii la antrenamente şi se laudă la părinţi cu ceea ce fac.
GdS: Cum se găsesc arbitrii de la oină?
C.D.: La fiecare meci sunt doi arbitri. La competiţiile de juniori, arbitrii sunt jucători activi, dar care fac parte din grupa de seniori. Greşeli sunt peste tot, dar nu ne supărăm unul pe celălalt. Mingea se deplasează cu o viteză foarte mare şi este greu de spus mereu dacă atinge sau nu jucătorul respectiv. Este bine că nu prea există accidentări, deoarece nu este un sport de contact.
GdS: Cum lucraţi tactic? Privind din afară, lucrurile par la fel la şi la baseball.
C.D.: Sunt două reprize diferite, în care cele două echipe fac un anumit lucru, iar apoi, în cealaltă, se schimbă rolurile. Una dintre echipe stă în teren, în cele nouă cercuri marcate. Se numeşte echipa de prindere. Cealaltă echipă stă aliniată şi aşteaptă să bată la baston mingea. După aceea, fiecare jucător intră prin teren. Între acele cercuri se formează două culoare: cel de ducere şi cel de întoarcere. După ce ai bătut mingea, cei din teren o recuperează, o pasează între ei şi se formează nişte pătrate şi triunghiuri. Ei vor încerca să îi ţintească pe cei care au bătut mingea şi au intrat în terenul respectiv.
Pentru fiecare ţintire corectă (să ai cel puţin un picior în cerc) primeşti două puncte. La fel se primesc puncte dacă ai bătut mingea la baston la o anumită distanţă şi, în funcţie de aceasta, primeşti un punct sau două. Se adună punctele, se stabileşte scorul la pauză, iar în repriza a doua se schimbă rolurile. După ce s-a bătut mingea la baston, se poate întâmpla orice, iar acolo depinde doar de antrenor, de tacticile pe care şi le pregăteşte.
GdS: Spuneţi-ne şi numele copiilor, deoarece trebuie felicitaţi pentru faptul că ţin în viaţă acest sport.
C.D.: Aproape toţi copiii sunt din Giurgiţa, cu excepţia unuia, Vlad Văduva, care este băiatul secretarului Federaţiei Române de Oină. Ionuţ Mârşanu, Florin Văduva, Cristi Ciuciune, Ştefan Baiaram, Robert Boghianu, Alex Pădeanu, Cosmin Petcu, Daniel Văduva, Bogdan Zeamăneagră, Radu Bogdan şi Daniel Boghianu sunt ceilalţi care se mândresc cu acest sport.
Citește și: Bianca Andreescu a spus pas turneului de la Auckland
