6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportMai puține femei la startul Raliului Dakar din 2020 decât în ediţia trecută

Mai puține femei la startul Raliului Dakar din 2020 decât în ediţia trecută

Ediţia 2020 a Raliului Dakar, programată pentru prima oară în Arabia Saudită, va strânge la start doar 12 femei pilot, informează Agerpres. Sunt cu cinci mai puţine faţă de anul trecut în Peru. Atunci s-a înregistrat un record de participare feminină în istoria acestei curse. Un factor pare să-l aibă țara unde se desfășoară. Aici femeile pot obţine carnet de conducere de abia un an şi jumătate.

Femeile pilot reprezintă 2,10% din totalul participanţilor la Raliul Dakar (572), dar nici una nu va reprezenta Arabia Saudită. Gazda competiției din acest an a înscris însă 18 piloţi în cursă.


Cele mai multe reprezentante le are Spania (4), urmată de Africa de Sud (2), Germania, Italia, Olanda, Cehia, Japonia şi Peru cu câte una.

Cea mai cunoscută femeie pilot care se va alinia la startul Raliului Dakar 2020 este iberica Laia Sanz. Ea s-a clasat pe locul 9 în 2015 la categoria moto. Nu a abandonat niciuna din cele nouă curse la care a participat.


Japoneza Mayumi Kezuka va fi singura femeie pilot de la categoria camioane. Face parte din echipa Hino în rolul de mecanic.

Citește și:

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS