0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalLiga I / Universitatea Craiova - Gaz Metan Mediaş, scor 3-1. Pigliacelli a "împărțit" suporterii!

Liga I / Universitatea Craiova – Gaz Metan Mediaş, scor 3-1. Pigliacelli a „împărțit” suporterii!

Universitatea Craiova a reușit să-si adjudece toate cele trei puncte din meciul cu Gaz Metan Mediaș, susținut vineri pe stadionul „Ion Oblemenco”. Alb-albaștrii s-au impus cu 3-1, la capătul unui joc bun, consistent, dătător de speranţe.

Golurile echipei antrenate de Corneliu Papură au fost marcate de Alex Cicâldău (‘7, ’26) și Uros Cosic (’62). Ardelenii au replicat prin Marius Constantin (’37 – penalti).

Acest succes o apropie foarte mult pe Universitatea Craiova de play-off. Gruparea olteană se regăseşte pe poziţia a 3-a, cu 40 de puncte.

Universitatea Craiova: Mirko Pigliacelli – Ivan Martic, Stephane Acka, Uros Cosic, Bogdan Vătăjelu (’86, Nicuşor Bancu) – Dan Nistor (’89, Antoni Ivanov), Alex Mateiu, Alex Cicâldău – Andrei Ivan, Luis Niţu (’60, Elvir Koljic), Vali Mihăilă. Antrenor: Corneliu Papură.

Gaz Metan Mediaş: Răzvan Pleşca – Gabriel de Moura (’46, Roberto Romeo; ’81, Ionuţ Butean), Ionuţ Larie, Marius Constantin, Mihai Velisar – Boubacar Fofana, Neluţ Roşu – Stephane Drăghici (’46, Ely Fernandes), Ioan Hora, Dumitru Cardoso – Sergiu Buş. Antrenor: Edi Iordănescu.

Cartonaşe galbene: Martic ’16, Cicâldău ’30, Mihăilă ’73 / Roşu ’23, Moura ’30, Hora ’31, Dumitru ’40, Velisar ’60, Buş ’87.

Au arbitrat: Marius Avram – Mircea Orbuleţ, Vladimir Urzică; Horia Gabriel Mladinovici.

Observatori: Corneliu Fecioru, Mircea Călin.

Statistică (flashscore.ro): ocazii de gol: 11-11, şuturi pe poartă: 6-4, şuturi pe lângă poartă: 5-7, lovituri libere: 16-17, cornere: 5-2, offsideuri: 2-3, aruncări de la margine: 22-26, intervenţii portar: 3-3, faulturi: 15-13, atacuri: 98-83, atacuri periculoase: 69-44.

În partida următoare, Universitatea Craiova va evolua la Ovidiu, împotriva lui FC Viitorul. Meciul este programat duminică, 9 februarie, de la ora 20.00.

GdS v-a ținut la curent cu evoluția scorului și cu momentele importante, pe care le regăsiți mai jos.

Suporterii de la Peluza Nord au refuzat să cânte cu echipa la final, pentru că se afla și Mirko Pigliacelli în grupul de jucători. Au urmat contre cu fanii de la T2.

Final: Universitatea Craiova s-a impus cu 3-1.

Min. 90: Nistor iese în aplauzele publicului și a intrat Ivanov.

Min. 87: galben pentru Sergiu Buș.

Min. 86: Vătăjelu i-a lăsat locul lui Bancu.

Min. 85: suporterii de la T2 strigă „rușine” fanilor la la Peluza Nord, după ce aceștia din urmă l-au înjurat pe Pigliacelli.

Min. 81: schimbare la Mediaș: a ieșit Romeo și a intrat Butean.

Min. 81: Cicâldău a finalizat cu șut un contraatac inițiat de Ivan și purtat pe dreapta de Martic.

Min. 76: Neluț Rosu a șutat putin peste poartă.

Min. 73: galben pentru Mihăilă.

Min. 71: ocazie uriașă pentru Ivan, după o fază lucrată de Nistor și Mihăilă.

Min. 62, 3-1: Universitatea Craiova și-a refăcut avantajul grație lui Cosic, cu un șut de la 14 metri, după un corner al lui Cicâldău. Oaspeții au reclamat fault în atac la o intrare a lui Koljic asupra unui fundaș.

Min. 60: schimbare la Craiova: a ieșit Nițu și a intrat Koljic.

Min. 59: Velisar, galben pentru un fault asupra lui Ivan.

Min. 58: Pigliacelli primește din nou apluaze de la T2 după ce a prins un șut al lui Hora.

Min. 53: Peluza Nord a afișat mesajul „Gică, fii tare! Suntem mereu cu tine”, apoi i-au strigat numele lui Craioveanu.

Min. 50: Craiova domină acest început de repriză.

Min. 46: dublă schimbare la Mediaș: au ieșit Drăghici și Moura și au intrat Fernandes și Romeo.

Partida a fost reluată. Pigliacelli a împărțit suporterii

De remarcat faptul că în Peluza Nord au apărut câteva din bannerele facțiunilor de suporteri. Fanii de la Peluză scandează împotriva lui Mirko, iar spectatorii de la Tribuna a II-a îi scandează numele lui Pigliacelli. Într-un final Peluza Nord și-a luat rolul în serios și a început să cânte.

În timpul pauzei organizatorii au afișat pe tabelele de marcaj selecție pentru echipa feminină de fotbal a Universității Craiova.

Crainicul stadionului a anunțat număr spectatorilor prezenți: 12.900.

Pauză: Universitatea Craiova – Gaz Metan Mediaș 2-1.

Min. 45+1: Nițu a marcat, dar de la margine s-a indicat offsie.

Min. 45. Dumitru Cardoso l-a încercat pe Pigliacelli cu o lovitură de cap. De la margine s-au indicat 2 minute de prelungire.

Min. 41: Vătăjelu a șutat puțin peste poartă din lovitură liberă de la 20 de metri.

Min. 40: cartonaș galben pentru Dumitru Cardoso.

Min. 38, 2-1: Marius Constantin a transformat un penalti obținut de Dumitru Cardoso.

Atmosfera anostă de pe stadion este stricată din când in când de Tribuna a II-a.

Min. 31: cartonaș galben și pentru Nistor.

Min. 30: cartonașe galbene pentru Cicâldău și de Moura. –Cicâldău va lipsi cu Viitorul pentru cumul de galbene.

Min. 29: Ivan a fost la un pas să profite și să marcheze, apoi Mihăilă a șutat puțin pe lângă poartă.

Min. 26, 2-0: Cicâldău face dubla, după o execuție perfectă dintr-o lovitură liberă de la 18 metri, obținută de Nistor.

Min. 22: Neluț Roșu a primit cartonaș galben pentru un fault din spate la Ivan.

Min. 16: galben pentru Martic după un fault la mijlocul terenului.

Min. 15: Mihăilă a fost la un pas de 2-0, dar lovitura sa de cap a trecut puțin peste poartă.

Min. 7, 1-0: Craiova a deschis scorul prin Alex Cicâldău, care a reluat de la 4 metri o pasă venită de la Mihăilă, după o acțiune a lui Ivan.

De menționat faptul că facțiunile Peluzei Nord nu și-au arborat steagurile și nu au scandat / cântat nimic până acum.

Min.1: ocazie mare în contul Craiovei. Ivan a patruns pe dreapta, i-a pasat lui Nițu, acesta a lăsat mingea pentru Mihăilă, dar Vali nu a nimerit ținta.

Partida a început.

UPDATE: Formaţiile de start

Universitatea Craiova: 1. Mirko Pigliacelli – 27. Ivan Martic, 26. Stephane Acka, 15. Uros Cosic, 5. Bogdan Vătăjelu – 16. Dan Nistor, 8. Alex Mateiu, 10. Alex Cicâldău – 9. Andrei Ivan, 38. Luis Niţu, 28. Vali Mihăilă.
Rezerve: 1. Laurenţiu Popescu – 11. Nicuşor Bancu, 2. Tiago Ferreira, 21. Antoni Ivanov, 22. Cristi Bărbuţ, 17. Ştefan Baiaram, 19. Elvir Koljic.
Antrenor: Corneliu Papură.

Gaz Metan Mediaş: 12. Răzvan Pleşca – 2. Gabriel Rodrigues de Moura, 25. Ionuţ Larie, 23. Marius Constantin, 98. Mihai Velisar – 17. Boubacar Fofana, 67. Neluţ Roşu – 80. Staphane Drăghici, 10. Ioan Hora, 27. Dumitru Cardoso – 9. Sergiu Buş.
Rezerve: 33. Ricardo Batista – 4. Răzvan Popa, 21. Ionuţ Butean, 44. Sergiu Ciocan, 11. Ely Fernandes, 6. Lukas Droppa, 24. Roberto Romeo.
Antrenor: Edi Iordănescu.

….

ARTICOL INIŢIAL:

Universitatea Craiova întâlneşte astăzi, de la ora 20.00, pe stadionul „Ion Oblemenco“, pe Gaz Metan Mediaş. Partida contează pentru etapa 23, prima a minireturului Ligii I, şi va fi transmisă în format live text de către GdS.

Acest duel este extrem de important, dar nu decisiv, pentru elevii lui Corneliu Papură în privinţa accederii în play-off-ul competiţiei. Are o însemnătate uriaşă şi în privinţa obţinerii girului publicului din Bănie. Spunem asta pentru că o bună parte dintre suporteri nu au văzut cu ochi buni plecarea lui Victor Piţurcă şi renumirea lui Corneliu Papură în funcţia de antrenor principal. Trebuie spus că fanii îl au sub atenta observaţie şi pe portarul Mirko Pigliacelli, tot în urma „rocadei“ între Piţurcă şi Papură.

De partea cealaltă, Gaz Metan Mediaş vizează şi ea accederea în play-off-ul Ligii I. Ardelenii au şi varianta remizei, deci pot miza şi pe cartea contraatacului. În plus, gruparea oaspete pare să aibă un „traseu“ mai uşor în acest final de retur.

Întâlnirea din „Templu“ va fi arbitrată de Marius Avram (Bucureşti). La cele două linii se vor regăsi Mircea Orbuleţ (Bucureşti) şi Vladimir Urzică (Piatra Neamţ). Arbitru de rezervă a fost numit Horia Gabriel Mladinovici (Bucureşti).
CCA l-a numit observator pentru arbitraj pe Corneliu Fecioru (Bucureşti). Pentru joc, LPF l-a desemnat observator pe Mircea Călin (Bucureşti).

Revenim cu formaţiile de start!

Istoricul este de partea Ştiinţei

Universitatea Craiova şi Gaz Metan Mediaş s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de nouă ori. De patru ori au câştigat „leii“, de două ori s-au impus medieşenii, iar alte trei dispute s-au terminat la egalitate.

Primul joc a avut loc pe 15 august 2014, Gaz Metan – Universitatea Craiova 1-0 (Figliomeni ’34).
Un singur meci s-a terminat fără gol, pe 10 decembrie 2017, Gaz Metan – Universitatea Craiova 0-0.
În meciul tur, consumat pe 20 septembrie 2019, Gaz Metan a cedat la Mediaş în faţa Universitatea Craiova, scor 2-3. Pentru ardeleni au înscris atunci Dumitru Cardoso şi Roşu. Victoria Ştiinţei a venit în urma golurilor marcate de Niţu, Vătăjelu şi Cicâldău.

Alte cifre interesante:

Despre Universitatea Craiova:
-Aproximativ 11.600 spectatori / meci este media înregistrată de Universitatea Craiova pe teren propriu în ediţia curentă. Gruparea alb-albastră este lideră la acest capitol.
-15 septembrie 2019, Universitatea Craiova – FCSB 0-1 a fost ultima înfrângere suferită de craioveni din postura de gazde în campionat. Au urmat acasă cinci victorii şi o remiză.
-Nouă goluri au reuşit oltenii din afara careului mare, locul 2 la acest capitol, după CFR Cluj.
-Craiova a strâns șapte meciuri fără gol marcat şi cinci fără gol încasat.
-Universitatea este singura echipă din Casa Liga 1 care nu a primit cartonaş roşu în sezonul actual.

Despre Gaz Metan Mediaş:
-Patru succese, două rezultate de egalitate şi cinci partide pierdute este palmaresul înregistrat de medieşeni în deplasarile din ediţia curentă.
-Gaz Metan a înscris în 17 jocuri şi a primit gol în doar 14 partide.
-12 goluri au marcat elevii lui Edward Iordănescu din faze fixe. Gruparea medieşeană a fost depăşită doar de CFR Cluj şi Viitorul.

Mediile de vârstă:
Universitatea Craiova – 25 ani şi 4 luni;
Gaz Metan – 27 ani şi 3 luni, a doua cea mai mare din campionat.

Duelul antrenorilor

În această iarnă, Corneliu Papură s-a întors pe banca Universităţii Craiova, unde a mai bifat 13 meciuri în 2019 (în campionat). Bilanţul primei părţi a mandatului a fost de șapte victorii, un egal şi cinci înfrângeri. El este un nume important din istoria Ştiinţei de după Revoluţie. În tricoul alb-albastru a câştigat Cupa României în 1992-1993.

Tehnicianul Edward Iordănescu (născut 16 iunie 1978) a bifat 124 jocuri în CASA Liga 1 cu cinci echipe. A activat la FCSB (2010/2011), Pandurii (2014/2015), (2015/2016); Astra (2017/2018), CFR Cluj (2018/2019), Gaz Metan (2018/2019, 2019/2020). Bilanţul meciurilor din Liga I: 56 victorii, 37 remize şi 31 înfrângeri.
Edi Iordănescu a fost desemnat antrenorul sezonului regulat 2017-2018 (Astra Giurgiu), scrie LPF. De asemenea, Edi a fost declarat antrenorul play-out-ului 2018-2019 (Gaz Metan).

Liga I, etapa 23

Vineri, 31 ianuarie – ora 20.00: Universitatea Craiova – Gaz Metan Mediaș.
Sâmbătă, 1 februarie – ora 13.00: Academica Clinceni – FC Voluntari, ora 15.00: FC Hermannstadt – Sepsi, ora 20.00: Dinamo – Astra Giurgiu.
Duminică, 2 februarie – ora 17.00: Chindia Târgoviște – FC Botoșani, ora 20.00: CFR Cluj – FCSB.
Luni, 3 februarie – ora 20.00: Poli Iași – FC Viitorul.

Clasament: 1. CFR Cluj 44 puncte (golaveraj 48-16), 2. Astra 40 (33-21), 3. FCSB 39 (33-24), 4. „U“ Craiova 37 (31-22), 5. Mediaş 36 (29-25), 6. Viitorul 35 (41-26), 7. Botoşani 33 (30-28), 8. Sepsi 28 (25-21), 9. Dinamo 28 (32-37), 10. Hermannstadt 23 (21-36), 11. Iaşi 22 (22-30), 12. Chindia 42 (25-42), 13. Clinceni 20 (27-42), 14. Voluntari 8 (13-40).

Citeşte şi:

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS