Secţia de tenis de masă a CSS Craiova are cu ce se lăuda după weekendul trecut, petrecut la Buzău. Gruparea din Bănie a participat la Campionatul Național pe Echipe, competiție rezervată juniorilor II ( 13-15 ani). A alinat la start o echipă de băieți și una de fete.
La băieți, CSS Craiova a trecut în grupă CS Stirom Buc (3-0), CSS Sf. Gheorghe (3-2), LTNM Tg. Secuiesc (3-1), FC Argeș Pitești (3-0) şi CS Voința Câmpulung (3-1). În semifinală a pierdut cu CSA Steaua Bucureşti, scor 0-3, obținând medalia de bronz.
Echipa a fost formată din Patrick Anghel, Mihai Nedelcu, Alexandru Ilie și Tudor Dicu.

„Este un rezultat deosebit. Asta având în vedere că atât Anghel Patrick, cât şi Ilie Alexandru sunt în primul an la această categorie. Evidențiez evoluția foarte bună a întregii echipe. Sunt sigur că vom obține rezultate bune şi la competițiile viitoare“, a declarat profesorul Liviu Nicoli.
La fete, CSS Craiova a trecut în fazele superioare ale competiției de CS Farul Contanţa cu 3-1 şi a fost învinsă pentru intrarea în sferturi de CSM Arad cu 3-1.
Echipa feminină, antrenată de Cătălin Georgescu, a fost compusă din următoarele sportive: Roxana Nedelcu, Maria Nedelcu, Clara Neațu.
Citeşte şi:
- Liga 1 / Viitorul – „U“ Craiova 1-2. Juniorii și Pigliacelli, decisivi la Ovidiu
- „U“ Craiova / Luis Nițu nu-i duce dorul lui Pițurcă: „Echipa este mai unită“
- „U“ Craiova / Corneliu Papură a rămas încordat și după victoria cu Viitorul
- FC Viitorul / Gică Hagi a luat „foc“ pe Căbuz și pe antrenorul cu portarii