-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalVIDEO / Claude Dielna: Am venit la un club mare şi vreau să lupt pentru titlu!

VIDEO / Claude Dielna: Am venit la un club mare şi vreau să lupt pentru titlu!

-

Fundaşul Claude Dielna a semnat astăzi cu Universitatea Craiova şi a fost prezentat suporterilor prin intermediul unei conferinţe de presă. Managerul clubului, Marcel Popescu, i-a făcut o scurtă prezentare fotbalistului francez. A explicat că este posibil ca acesta să rămână şi din vară.

„Încă se mai fac transferuri, chiar şi după perioada închisă. Asta pentru că Dielna a venit din postura de jucător liber. A fost de trecut o procedură şi mă refer la vizita medicală.Astăzi suntem cu actele la zi şi îl prezentăm. Este un jucător care provine din fotbalul francez, cu o şcoală la zi. Acolo nu poţi evolua dacă nu ai nişte calităţi: viteză, tehnicitate, forţă. În ultimii trei ani a activat în America. Acum avem un contract semnat cu el până la vară, cu opţiune de prelungire“, a explicat Marcel Popescu.

Claude Dielna, un leu printre lei

La rândul său, Claude Dielna a spus că ştie unde a venit şi a promis că va pune umărul pentru ca Universitatea să câştige titlul mult dorit.

„Mă bucur foarte mult să fiu aici, în Craiova. Mi-a lipsit România şi mă bucur că am revenit. Ştiam ce înseamnă Universitatea Craiova de data trecută (a mai jucat la Dinamo – n.r.). Ştiam că e un club mare, cu o istorie bogată şi de aceea sunt aici. Vreau să lupt pentru titlu, de aceea am venit. O să dau totul pentru echipă. Eu şi colegii mei vom face tot ce-i posibil să obţinem titlul în acest sezon şi să-i facem fericiţi pe suporteri“, a spus Dielna.

Acesta are tatuat un leu pe umăr şi se bucură că leul este şi simbolul grupării din Bănie: „Acel tatuaj cu leul, de pe umăr, mă reprezintă. Eu sunt un luptător, un leu, şi cum ăsta este simbolul Craiovei, atunci e foarte bine“.

Vezi conferinţa de presă!

Citeşte şi:

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Doi craioveni, condamnaţi definitiv pentru vandalizarea sediului FCU Craiova

Curtea de Apel Craiova a respins apelul formulat de un bărbat condamnat la opt luni de închisoare, cu amânarea executării pedepsei, pentru distrugere. Potrivit anchetatorilor, în dimineaţa zilei de 9 martie, doi bărbaţi au aruncat cu o substanţă neagră pe clădirea monument istoric în care are sediul FCU Craiova. Cu aceeaşi substanţă a fost stropit şi un Mercedes parcat în faţa clubului. Al doilea inculpat din dosar a primit aceeaşi pedeapsă.

ȘTIRI GdS