-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisAproape de o surpriză. Jaqueline Cristian, prestație fantastică cu Kenin

Aproape de o surpriză. Jaqueline Cristian, prestație fantastică cu Kenin

Tenismena Jaqueline Cristian a pierdut, joi seară, în optimile turneului de la Lyon (Franța). Românca a cedat în trei seturi în fața campioanei de la Melbourne, Sofia Kenin, cu scorul de 7-6 (6), 5-7, 4-6 și astfel a ratat calificarea în sferturile competiției. Partida a durat două ore și 32 de minute.

Jocul a început cum nu se putea mai rău pentru Jaqueline. Aceasta și-a pierdut serviciul imediat, iar Sofia s-a distanțat la 2-0. Cele două au mers fără greșeală din acel moment până la scorul de 4-3, când sportiva noastră a reușit breakul și a restabilit egalitatea. Doar că, tensiunea a crescut la maximum în momentul în care Kenin a reușit reabreak-ul și a avut șansa de a servi pentru set. Doar că, Cristian a făcut din nou minuni pe serviciul advers și a trimis setul în prelungiri.

În cele din urmă s-a intrat în tie-break, unde câștig de cauză a avut românca. S-a încheiat 7-5, iar Jaqueline a pornit cu un avantaj moral în actul secund.

Atât de aproape de un rezultat imens

În cel de-al doilea set, cele două combatante au mers cap la cap până la 2-2, când Cristian a reușit break-ul. Aceasta s-a desprins și la 5-3, a avut și minge de meci, dar Kenin a revenit spectaculos și a restabilit egalitatea la cinci. Mai mult, americanca a preluat și conducerea și în cele din urmă a trimis setul în decisiv, scor 7-5.

În decisiv, Sofia Kenin și-a demonstrat valoarea și faptul că activează de mai mult timp pe circuitul profesionist. Numărul 5 mondial s-a impus cu 6-4 și astfel continuă aventura de la Lyon.

În sferturile competiției, Sofia Kenin se va duela cu Oceane Dodin. Franțuzoaica s-a calificat în această fază a competiției după ce adversara sa, Jil Belen Teichmann s-a retras.

Citește și: Universitatea Craiova a oficializat cooptarea lui Gustavo. Vezi pe cât a semnat!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS