8.4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalMai mulți reprezentanți ai clubului Valencia au fost depistaţi pozitiv

Mai mulți reprezentanți ai clubului Valencia au fost depistaţi pozitiv

Cinci fotbalişti şi membri ai staff-ului clubului Valencia au fost depistaţi pozitiv la coronavirus, a anunţat duminică gruparea din La Liga, informează Agerpres.

Valencia a indicat că aceste persoane sunt plasate în carantină la locuinţele lor, starea lor fiind bună.

Duminică, Ezequiel Garay, fundaşul argentinian al Valenciei, devenise primul jucător din La Liga ce a confirmat că are acest virus. Fundaşul de 33 de ani era deja indisponibil pentru restul sezonului după ce s-a accidentat la genunchi în luna februarie.

Deplasarea de la Milano s-a lăsat cu urmări

Valencia a călătorit luna trecută la Milano pentru meciul cu Atalanta din turul optimilor de finală ale Ligii Campionilor. Meciul s-a disputat pe „San Siro“ în faţa a peste 40.000 de spectatori. Totul înainte ca restricţiile referitoare la evenimentele sportive să intre în vigoare în Italia.

Un ziarist din Valencia care a mers la acea partidă a fost depistat pozitiv la coronavirus săptămâna următoare.

Atalanta a eliminat-o pe Valencia cu scorul general de 8-4. Returul de pe „Mestalla“ a avut loc cu porţile închise.

În Spania, 196 de persoane şi-au pierdut viaţa până în acest moment din cauza coronavirusului, în această ţară fiind înregistrate aproape 6.400 de cazuri de îmbolnăvire.

Citește și:

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS