5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportGimnastică / Marian Drăgulescu: Mă voi întoarce cu aurul de la Olimpiadă

Gimnastică / Marian Drăgulescu: Mă voi întoarce cu aurul de la Olimpiadă

Jocurile Olimpice de la Tokyo trebuiau să se dispute în această vară, dar pandemia de coronavirus i-a forțat pe oficialii competiției să amâne startul până anul viitor. Unul dintre cei mai importanți și valoroși gimnaști români, Marian Drăgulescu, se află în izolare la domiciuliu în acest moment și în continuare se pregătește intens, pentru a se menține la un nivel fizic ridicat.

Sportivul român s-a întors pe 14 martie de la Baku, unde trebuia să participe la etapa de Cupă Mondială la gimnastică artistică. Însă, guvernul Azerbaidjanului a decis anularea finalelor competiției în contextul pandemiei de coronavirus, iar Marian a fost nevoit să se întoară în țară.

„Mișcarea înseamnă sănătate

Calificat deja la Jocurile Olimpice, Drăgulescu se antrenează de acasă în această perioadă, așa cum o fac majoritatea sportivilor. Mai mult de atât, acesta a început un program de antrenament zilnic pe pagina sa de Facebook, pentru a stimula cât mai multe persoane să îi urmeze sfaturile. Marian a explicat la BeFM care este programul lui zilnic în vremurile de coronavirus, ce exerciții face pentru a se menține în formă și care este alimentația necesară în această perioadă.

„Încerc să-mi ocup timpul așa cum pot, cât mai sănătos. Cu multă mișcare, cu o alimentație cât mai echilibrată. Sunt izolat la domiciuliu de aproximativ 3 săptămâni, de pe 14 martie, de când m-am întors de la Baku. Ies afară doar o dată pe săptămână, pentru a face cumpărăturile necesare. Și atunci când ies, o fac cu mănuși și mască, bineînțeles. Încerc să mă protejez, astfel încât să nu răspândesc această pandemie și la cei dragi nouă”, a declarat Drăgulescu.

Am considerat că trebuie să vin și eu în ajutorul celor izolați la domiciliu și care nu au posibilitatea să iasă afară și să practice anumite sporturi. M-am hotărât să fac zilnic un antrenament de 30 de minute și să le arăt tuturor ceea ce trebuie să facem pentru a ne menține o viață sănătoasă. Practic voi încerca să fiu antrenorul personal. Vom face încălzire, exerciții de forță, de cardio. Apoi stretching, o probă de competiție și la final un dans. Fiecare dansează cum poate, ca să ne simțim bine și să ne bucurăm de ziua respectivă.

Contează foarte mult să ne antrenăm, pentru că mișcarea înseamnă sănătate. De asemenea, în această perioadă contează foarte mult ceea ce mâncăm și cât mâncăm. Nu sar peste nicio masă. Trebuie să hrănim organismul, să nu ajungă în starea de foame, pentru că atunci începe să depună acel strat de grăsime. În această perioadă îmi prepar ce tot ce vreau. În perioada pregătirilor pentru Jocurile Olimpice, aveam masă fixă, nu puteam să îmi aleg”, a explicat Marian Drăgulescu.

Amânarea Olimpiadei pentru anul viitor a fost o veste excelentă

Vestea amânării Jocurilor Olimpice a fost salutată și de Marian Drăgulescu. Acesta consideră că decizia a fost una excelentă, având în vedere că toți sportivii nu ar fi fost la un nivel optim de pregătire în momentul începerii competiției.

„Amânarea Olimpiadei pentru anul viitor a fost o veste excelentă. Nici nu vreau să mă gândesc în ce formă ne-ar fi prins Jocurile Olimpice dacă se mai organizau în această vară, pentru că majoritatea sportivilor s-au antrenat doar la domiciuliu. Mulți nu au mai avut posibilitatea de a se antrena la baza sportivă, așa cum nici eu nu am mai avut accesul la sala de gimnastică. Am nevoie de repetiții, salturi, șuruburi, lucruri pe care în apartament nu pot să le fac. Am fi ajuns la această competiție nepregătiți total, iar acest lucru nu ar fi fost benefic nici pentru noi, nici pentru țară, nici pentru spectacol. Mă bucur că avem timp de pregătire. Doar așa putem ajunge la cea mai înaltă formă până anul viitor”, a spus gimnastul român.

Jocurile Olimpice, cea mai importantă competiție pentru sportivi

De asemenea, odată cu amânarea Olimpiadei pentru 2021, și Campionatul European și-a închis porțile. Gimnastul României a punctat faptul că pentru a obține rezultate bune la Jocurile Olimpice, este nevoie să se pregătească înainte la alte competiții.

„Olimpiada nu este în pericol. Depinde cât de mult se va prelungi această pandemie, pentru că în mai trebuia să avem Campionatul European. Deocamdată suntem în izolare, ne este dor de antrenamente, de competiții și de tot ceea ce înseamnă sportul. O pierdere imensă ar fi fost dacă Jocurile Olimpice se organizau acum, în iulie. Important este să ai câteva competiții înaintea JO, ca să poți testa anumite elemente, tehnici, timpi, să te obișnuiești cu atmosfera de concurs, cu notele. Este cea mai mare și mai importantă competiție pentru sportivi. Așteptăm patru ani ca să ajungem acolo, iar criteriile de calificare sunt extrem de dificile. Atâta timp cât s-a amânat și Olimpiada, nu ne afectează prea mult faptul că nu se va mai ține Campionatul European”, a adăugat Drăgulescu.

Aurul olimpic, visul lui Drăgulescu

Multiplul campion al României este încrezător în propriile forțe. Drăgulescu promite o medalie de aur la Jocurile Olimpice de anul viitor.

„Această reprogramare a Jocurilor Olimpice nu mi-a dat planurile peste cap. Ar fi fost mai dificil pentru mine dacă se țineau în iulie. Ce este mai important pentru mine și pe ce m-am focusat în ultimii patru ani au fost Jocurile Olimpice. Mă voi întoarce cu aurul de la Olimpiadă, iar apoi voi putea face ce vreau eu”, a încheiat Marian Drăgulescu.

La Campionatele Europene din 2004, Marian Drăgulescu a câștigat patru medalii de aur. Acesta a devenit unul dintre principalii pretendenți la medaliile olimpice la Jocurile Olimpice de vară din 2004 de la Atena (Grecia).

La Olimpiada de la Atena (Grecia), Drăgulescu și-a ajutat echipa la câștigarea medaliei de bronz. De asemenea, a câștigat medalia de argint la sol și cea de bronz la sărituri.

Drăgulescu și-a anunțat retragerea din activitatea competițională în 2005, dar a revenit apoi asupra deciziei sale. A participat la Campionatele Mondiale din 2005 de la Melbourne (Australia) unde a câștigat medalia de aur la sărituri.

Citește și: Atletism / Calificările la Jocurile Olimpice se vor disputa în decembrie

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS