5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenis„Debut” cu stângul. Prima ediție a turneului ATP de la Mallorca, amânată pentru 2021

„Debut” cu stângul. Prima ediție a turneului ATP de la Mallorca, amânată pentru 2021

Organizatorii primei ediţii a turneului de tenis de la Mallorca au anunţat, în cursul zilei de astăzi, că această competiţie din cadrul circuitului ATP a fost amânată cu un an. Astfel, turneul se va desfăşura între 19 şi 26 iunie 2021.

„Unul dintre motivele principale ale acestei decizii este faptul că dezvoltarea din ultimele săptămâni a actualei pandemii globale de Covid-19 nu exclude ca măsurile de suspendare a circuitului ATP să fie extinse”, au precizat responsabilii turneului.

Ne pare foarte rău că turneul nu poate fi organizat aşa cum a fost planificat anul acesta, în ciuda muncii importante depuse de organizatori„, a declarat directorul turneului, Toni Nadal, unchiul tenismenului Rafael Nadal.

Toate competiţiile din circuitele ATP şi WTA sunt suspendate cel puţin până la 13 iulie. Turneul de la Roland Garros, al doilea grand slam al anului, programat iniţial între 24 mai şi 7 iunie, a fost amânat pentru 20 septembrie – 4 octombrie, din cauza pandemiei de coronavirus. De asemenea, și Wimbledon-ul a fost anulat.

Citește și: Indian Wells, posibila viitoare „gazdă” pentru US Open

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS