2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisWTA a decis: suspendarea sezonului se prelungește până pe 31 iulie

WTA a decis: suspendarea sezonului se prelungește până pe 31 iulie

WTA, organizaţia care gestionează circuitul profesionist feminin de tenis, a anunţat vineri că a prelungit suspendarea sezonului până pe 31 iulie. Printre competițiile anulate se regăsește şi turneul BRD Bucharest Open, prevăzut între 13 şi 19 iulie, care astfel nu va mai avea loc în 2020.

În consecinţă, turneele WTA de la Bastad, Lausanne, Bucureşti şi Jurmala au fost anulate. Sunt căutate noi date pentru turneele de la Karlsruhe şi Palermo. Pe 1 aprilie, WTA anunţase suspendarea sezonului până pe 14 iulie.

„Regretăm acest lucru. Însă continuăm să ne bazăm pe experţi medicali care pot stabili când va fi sigur şi posibil să reluăm competiţiile WTA. Vom continua să urmărim îndeaproape situaţia şi sperăm că vom putea reveni curând pe terenurile de joc”, a declarat un purtător de cuvânt.

Vicepreşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac a declarat în primele zile din mai că turneul BRD Bucharest Open, programat în perioada 13-19 iulie, nu va mai avea loc în acest an.

„Este exclus să se mai ţină turneul feminin BRD Bucharest Open în condiţiile acestei pandemii. De altfel, noi nu mai aveam nicio înţelegere cu proprietarul turneului, pentru că anul trecut semnasem doar pentru un an. Anul acesta pentru organizarea în continuare a turneului la Bucureşti urma să discutăm din nou. Dar nu am făcut-o. Aşa că este exclus să mai organizăm anul acesta, nici nu am apucat să ne aşezăm la masă. Turneul mai figurează pe site-ul WTA, dar e o chestiune din oficiu care a rămas acolo. Pentru 2021 rămâne să discutăm cu proprietarul turneului dacă vom mai ţine competiția la Bucureşti”, a spus Cosac.

Citește și: Conducerea Seriei A vrea condiţii mai puţin restrictive din partea guvernului

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS