Legendarul sprinter jamaican Usain Bolt, cel mai rapid om al planetei, a devenit tată pentru prima oară. Partenera sa, Kasi Bennett, a dat naștere unei fetițe, anunță AFP.
Premierul jamaican Andrew Holness a confirmat fericitul eveniment pe reţelele de socializare: „Felicitări legendei noastre a sprintului Usain Bolt şi lui Kasi Bennett pentru venirea pe lume a fetiţei lor”.
Bolt, în vârstă de 33 ani, a dezvăluit pe reţelele de socializare, în luna martie, că va deveni tată. Acesta a avertizat, nu fără umor, viitorii pretendenţi să stea departe de fiica sa.
„Nu contează ce bărbat! Nu contează ce băiat! Nu vă jucaţi cu mine!”, a avertizat multiplul campion olimpic.
Deţinătorul recordurilor mondiale la 100 m şi 200 m s-a retras din activitate în 2017, după un deceniu de dominaţie fără egal.
La Jocurile Olimpice 2016 de la Rio, Usain Bolt a devenit primul atlet din istorie care a realizat dubla 100/200 m pentru a treia oară consecutiv.
Citește și / Mihai Covaliu: 149 de sportivi vor intra de astăzi în cantonament